Directoarea DSP Brașov, plasată sub control judiciar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 24 octombrie, față de inculpata Blănaru Ancuța – Ofelia, director executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov.
Aceasta este acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni defolosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dacă faptele sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Obligații pe durata controlului judiciar
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori este chemată la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu exercite funcția de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov în exercitarea căreia a săvârșit faptele sau vreo altă activitate în cadrul Direcției de Sănătate Publică Brașov.
Inculpatei i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Aceasta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Acuzațiile aduse de procurorii DNA Brașov
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La datele de 25 martie 2025 și 04 octombrie 2025, inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia, în calitatea menționată anterior, ar fi divulgat către reprezentanți ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov faptul că Direcția de Sănătate Publică Brașov urmează să efectueze controale la nivelul unității medicale, în perioadele respective, dând indicații acestora pentru a se pregăti corespunzător, încălcând astfel caracterul confidențial al inspecției.
În acest context, inculpata ar fi beneficiat din partea angajaților spitalului de facilitarea și urgentarea internării/externării unor persoane apropiate, de realizarea unor investigații medicale și analize medicale gratuite, precum și pentru programarea mai rapidă a acestora.
La data de 06 octombrie 2025, inculpata Blănaru Ancuța-Ofelia ar fi divulgat către un reprezentant al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, faptul că Direcția de Sănătate Publică Brașov urmează să efectueze o inspecție sanitară la nivelul unității medicale, în ziua următoare, în scopul de a se pregăti corespunzător, încălcând astfel caracterul confidențial al inspecției.
Vezi și: Update. Percheziții la DSP și la spitale din Brașov… Anunțul de ultimă oră al DNA!
Surse. Percheziții la DSP și la spitale din Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






