Alertă pentru utilizatorii OLX

Alertă pentru utilizatorii OLX
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a transmis duminică, 26 octombrie, un avertisment în care anunță că hackerii folosesc numele OLX Romania pentru furtul de date. Potrivit sursei citate, atacatorii cibernetici creează pagini false, trimit mesaje sau link-uri care par a fi legitime și încearcă să convingă utilizatorii să ofere date personale ori financiare sau să efectueze plăți în afara canalelor oficiale. Astfel, ei pot obține datele de card și pot efectua plăți frauduloase de la victime care cred că fac cumpărături în siguranță. Recomandările DNSC:
– Nu completa niciodată formulare cu date personale din linkuri primite pe rețele sociale sau în comentarii.
– Verifică întotdeauna domeniul site-ului înainte de a introduce date de card sau de a face o comandă online. Dacă o ofertă pare prea bună ca să fie adevărată, probabil este o fraudă.
– Activează autentificarea cu doi factori (2FA) acolo unde este posibil.Fraudele pot fi raportate la 1911 sau prin formularul de pe pnrisc.dnsc.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






