Expres

40 de femei ucise în 2025. Astăzi, marșul care cere și recunoașterea femicidului

40 de femei ucise în 2025. Astăzi, marșul care cere și recunoașterea femicidului

Pe 19 octombrie, de la ora 15.00, în marile orașe, românii sunt așteptați să participe la Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor”, un eveniment care transmite un mesaj puternic: „Niciuna înfrântă! Niciuna uitată! Niciuna mai puțin!”
România a fost zguduită, în ultimul an, de numeroase crime și acte de violență extremă împotriva femeilor, multe dintre ele comise chiar în spații publice, în văzul lumii, uneori în prezența copiilor. În spatele acestor tragedii se află o realitate dură: violența domestică și de gen continuă să fie ignorată sau minimizată, iar intervenția autorităților vine, de prea multe ori, prea târziu.

40 de femei ucise în 2025.

Organizatorii marșului spun clar: „Aceste crime sunt femicide și ar fi putut fi prevenite”. Tocmai de aceea, vocea comunității se ridică din nou pentru femei, pentru fete, pentru siguranță, pentru viață.
Marșul, organizat la nivel național de Rețeaua VIF, iar la Brașov de Asociația Pas Alternativ. o miză concretă: presiune asupra Parlamentului și autorităților pentru a îmbunătăți legislația privind prevenirea violenței, pentru recunoașterea și pedepsirea mai aspăr a femicidului. Printre cerințele principale:
Evaluarea riscului în toate cazurile de violență de către polițiști, procurori și judecători;
Măsuri imediate de protecție pentru victime și răspundere reală pentru agresori;
Incriminarea căsătoriei forțate ca infracțiune distinctă și recunoașterea acesteia drept formă specifică de violență sexuală;
Educație pentru egalitate de gen în școli, pentru ca viitoarele generații să crească într-o societate bazată pe respect, empatie și siguranță.
Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor” are punctul de plecare Aula Universității Transilvania, urmând traseul Bdul. Iuliu Maniu – Bdul. Nicolae Iorga – Bdul. Eroilor – str. Republicii – Piața Sfatului.
Cei care nu pot fi fizic la marș pot contribui altfel:
Distribuie mesajul evenimentului și încurajează alți oameni să participe;
Fii prezent(ă) în stradă, solidar(ă) cu femeile și fetele care trăiesc în frică;
Donează pentru Rețeaua VIF, care sprijină victimele violenței domestice și derulează campanii de educație publică.
Marșul „Împreună pentru Siguranța Femeilor” este un apel la implicare, o declarație de solidaritate și un pas simbolic spre o Românie în care femeile nu mai trebuie să se teamă pentru viața lor.

Articole asemănătoare


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button