Timp liber

ForestAria, turneu internațional de concerte multimedia, la Brașov

ForestAria, turneu internațional de concerte multimedia, la Brașov

ForestAria – un turneu internațional dedicat vocilor feminine în muzica nouă, care explorează legătura dintre creativitatea umană, natura vie și expresia vizuală.
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) anunță lansarea proiectului ForestAria, o serie de concerte multimedia ce îmbină muzica contemporană, arta fotografică și peisaje naturale și culturale pline de expresivitate. Desfășurat între 7 și 24 noiembrie 2025, turneul include cinci concerte susținute în Marea Britanie, România și Irlanda de către renumitul Cvartet ConTempo, ansamblu româno-irlandez cu o carieră internațională de peste trei decenii.
Patru compozitoare – Rucsandra Popescu (România-Germania), Oana Vardianu (România), Sarah Marze (SUA/Anglia) și Crea Sullivan (Irlanda) – au fost selectate în urma unui apel internațional și aduc împreună patru perspective distincte asupra lumii sonore contemporane: de la gestul poetic și introspectiv la expresia vibrantă și vizionară.
Fiecare artistă este portretizată de Mihai Benea într-un dialog vizual cu natura, unde lumina și textura devin parte din identitatea ei artistică, evocând o fuziune firească între om și peisaj.

Turneul ForestAria – noiembrie 2025

Cele patru lucrări vor fi prezentate în premieră mondială în cadrul unui turneu internațional cu cinci opriri: Londra (7 noiembrie), Brașov (20 noiembrie), București (21 noiembrie), Galway (23 noiembrie) și Dublin (24 noiembrie). Informații despre programul complet și condițiile de acces la concerte sunt disponibile pe pagina www.ucimr.ro și în canalele social media ale UCIMR (Facebook, Instagram, TikTok, LinkedIn, X).
ForestAria explorează echilibrul dintre natură și creație, dintre energia feminină și forța regeneratoare a pădurii, într-un dialog interdisciplinar între muzică contemporană și artă vizuală.”– Dr. Diana Gheorghiu, curator.

Despre artiști
ConTempo Quartet

Format în 1995 la București, cvartetul ConTempo (Bogdan Sofei și Ingrid Nicola – viori, Andreea Banciu – violă, Adrian Mantu – violoncel) este unul dintre cele mai apreciate ansambluri de cameră din Europa. Deținători a 14 premii internaționale și distincții importante, printre care Ordinul Cavalerilor Artelor Spectacolului (2022), membrii cvartetului au susținut peste 2.900 de concerte în săli prestigioase precum Carnegie Hall (New York), Wigmore Hall (Londra) sau Philharmonie Berlin.
La unele concerte, cvartetul îl va avea invitat pe Ladislau Csendes, reputat violonist și violist, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București.
Mihai Benea – fotograf
Fotograf documentarist cu peste 25 de ani de experiență, specializat în portretistică și fotografie culturală, colaborator al unor publicații de renume din țară și străinătate.
Diana Gheorghiu – curator
Compozitoare și manager cultural, absolventă a Universității Naționale de Muzică din București și doctor în muzică, cu un masterat în comunicare și relații publice. Activitatea sa artistică îmbină cercetarea, compoziția și managementul cultural într-o viziune interdisciplinară.

Despre lucrări și compozitoare
Rucsandra Popescu (Germania) – Natural Distorsion
Compozitoare româno-germană cu o carieră amplă în Europa, recunoscută pentru limbajul său expresiv și rafinat. Lucrările sale au fost interpretate în festivaluri de prestigiu precum ISCM World New Music Days (Africa de Sud, 2023) și Donaueschinger Musiktage, iar creațiile sale corale și camerale au fost premiate în competiții din Germania, Belgia și România.

Oana Vardianu (România) – Where the Meadows Fall Silent
Una dintre cele mai promițătoare tinere compozitoare române, cu un portofoliu impresionant de lucrări camerale, corale și orchestrale. Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, clasa prof. Dan Dediu, și laureată a numeroase premii – inclusiv Premiul I „Ștefan Niculescu” și Bursa George Enescu. Activă și ca interpretă de contrabas, Oana explorează fuziunea dintre tradiția muzicală românească și expresia contemporană.

Sarah Marze (SUA/Anglia) – Strange Terrain
Compozitoare și soprană stabilită la Londra, Marshall Scholar și studentă la Royal Academy of Music. Muzica sa, caracterizată prin intensitate emoțională și culori sonore îndrăznețe, a fost interpretată de ansambluri precum The Riot Ensemble și CHROMA Ensemble. Sarah explorează intersecția dintre cuvânt, voce și dramaturgie muzicală, construind un univers poetic și teatral.

Crea Sullivan (Irlanda) – Awakenings
Compozitoare și orchestratoare specializată în muzică de film, absolventă a Berklee College of Music (Summa Cum Laude) și Trinity College Dublin. Lucrările ei au fost înregistrate de orchestre prestigioase precum Royal Scottish National Orchestra și Budapest Art Orchestra. Stilul ei se remarcă printr-un echilibru subtil între narațiune cinematografică, sensibilitate emoțională și scriitură orchestrală sofisticată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button