Sport

Nadia Comăneci, în vizită la Braşov

Nadia Comăneci a fost astăzi oaspetele Primăriei Brașov, unde, în afara autorităţilor locale, au mai fost prezenţi Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, şi Mihai Covaliu, şeful COSR.

Apreciată în întreaga lume pentru performanțele sale care au făcut istorie în sport – gimnastică, Nadia Comăneci a lăudat noua Sală Polivalentă din Brașov, care va găzdui competiții de nivel internațional și va deveni un reper pentru sportul românesc.

În cadrul întâlnirii, s-a discutat și despre Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027, pe care Brașovul îl va găzdui. Nadia Comăneci a transmis sprijinul ei pentru acest proiect și a lăsat deschisă posibilitatea de a fi prezentă la eveniment.

Nadia Comăneci, în vizită la Braşov

George Scripcaru, primarul Braşovului, a relatat că sala va avea circa 11.000 de locuri, Nadia fiind uimită de cele auzite. Edilul speră ca Sala Polivalentă să fie gata până în 2027, pentru a găzdui festivităţile de deschidere şi de închidere ale FOTE.

„Mulţumim pentru ceea ce aţi realizat pentru România în sport, în numele tuturor braşovenilor”, a declarat George Scripcaru – vezi un filmuleţ AICI, el detaliind că a cunoscut-o pe Nadia Comăneci cu ocazia FOTE 2013, eveniment organizat tot de Braşov.

Nadia Comăneci, în vizită la Braşov

Anul viitor se împlinesc 50 de ani de la prima notă de 10.00 obținută de Nadia Comăneci, la Jocurile Olimpice Montreal 1976, iar evenimentele dedicate momentului care a pus Romania în istoria olimpică vor fi coordonate de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR).

Nadia Comăneci și Mihai Covaliu au fost oaspeții premierului Ilie Bolojan și ai vicepremierului Tánczos Barna.

Întâlnirea desfășurată în biroul prim-ministrului de la Palatul Victoria a avut ca teme de discuție pregătirile care se fac pentru celebrarea „Anului Nadia Comăneci” în 2026 și pentru gala dedicată inegalabilei gimnaste, care va avea loc în data de 29 mai anul viitor. De asemenea, s-a discutat despre organizarea unor competiții de gimnastică, evenimente sportive, educative și despre lansarea documentarului dedicat Nadiei Comăneci – Detalii, AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button