Bookfest aduce cărțile toamnei la Brașov

Peste 30.000 de volume cu reduceri consistente, cele mai frumoase cărți pentru copii și lansările interesante ale sezonului le găsiți la Bookfest Brașov, între 16 și 19 octombrie, la Aula Universității Transilvania (str. Iuliu Maniu, nr. 41A).
De neratat sunt întâlnirile cu unii dintre cei mai apreciați autori ai momentului: Doina Ruști, Sabina Fati, Georgiana Țăranu, Radu Paraschivescu, Cristian Preda, Ileana Căzan, Adrian Lesenciuc, Laurențiu-Ciprian Tudor sau Mihail Vakulovski.
Bookfest Brașov 2025 are loc în Aula ”Sergiu Chiriacescu” a Universității Transilvania, de joi până duminică, între orele 10 și 20.
Intrarea publicului este liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la evenimentele programate pe durata acestuia.
A rămas doar o săptămână până când iubitorii de literatură sunt invitați la Aula ”Sergiu Chiriacescu” a Universității Transilvania din Brașov (str. Iuliu Maniu, nr 41A), la a IX-a ediție a Salonului de Carte Bookfest Brașov, care începe pe 16 octombrie. Editurile participante au pregătit oferte și reduceri, precum și lansări ale celor mai recente volume, dezbateri și sesiuni de autografe alături de Doina Ruști, Sabina Fati, Georgiana Țăranu, Radu Paraschivescu, Cristian Preda, Ileana Căzan, Adrian Lesenciuc, Laurenţiu-Ciprian Tudor sau Mihail Vakulovski. Cei mici sunt așteptați și ei să se întâlnească cu autorii lor preferați: Diana Miron, Adriana Ștefan și Ana Groszler la lansările celor mai recente cărți pentru copii.
La Bookfest Brașov, veți putea vizita standurile unora dintre cele mai importante edituri din România: Editura Academiei Române, ARI, Grupul Editorial Art, Asociația Liga Albanezilor din România, Bookzone, Grupul Editorial Corint, Didactica Publishing House, editurile Humanitas și Humanitas Fiction, editura Gama, Grupul Editorial Litera, Nemira Publishing House, Noua Acropolă, Niculescu – Oxford University Press, Polirom, Pilot Books, Editura Fundației România de Mâine, Trei.
Dublu eveniment editorial Doina Ruști
Vineri, 17 octombrie, de la ora 13, editurile Humanitas și Youngart îi așteaptă pe cei care îndrăgesc opera autoarei Doina Ruști la un dublu eveniment – prezentarea romanelor Ferenike și Platanos. În Ferenike, apărut la editura Humanitas, „o proză cinematografică, formidabilă, cu rezonanțe mitologice, în care scenele ni se desfășoară în fața ochilor” (Roxana Dumitrache), personajele, cu nume de la pitorești la stranii, sunt o galerie de tablouri pictate față-spate, realitate și ficțiune. Platanos, apărut la editura Youngart a Grupului Editorial Art ne cheamă spre o lume distopică, în care fantezia și misterul se împletesc. Într-o lume în care tuturor oamenilor și animalelor pare că le e sortit să-și schimbe regnul și să devină vegetali, Sisinel știe că nu are de ales și trebuie să se adapteze. Tocmai de aceea trăiește acum într-un centru experimental, alături de alții ca el, unde încearcă să învețe mersul noii lumi, unde veștile de afară pătrund mai greu și unde viața capătă încet-încet alt ritm. La lansare vor vorbi Doina Ruști și Virgil Borcan, iar aceasta va fi succedată de o sesiune de autografe.
Sărbătoarea literară a copiilor la Bookfest Brașov
Sâmbătă, 18 octombrie, începând cu ora 11, editura Humanitas Junior îi așteaptă pe cei mai tineri dintre cititori să fie părtași la unele dintre cele mai spectaculoase aventuri cuprinse în cărți. Bit & R. Exploratori prin multivers este cel mai recent roman al Dianei Miron, ilustrat de Renata Macoveanu. “În acest roman fascinant, tehnologia și fizica întâlnesc fantezia, iar teoria multiversurilor capătă chip uman prin ochii unui copil de 11 ani, pasionat de programare. Bit este martorul unei realități paralele, născută dintr-un calcul aproape imposibil și un vis îndrăzneț”, spune fizicianul Cristian Presură despre acest volum. Ea însăși programatoare web, Diana Miron a fost inclusă în topul Forbes „30 sub 30 Europa“, la categoria „Tehnologie“, în anul 2019. Va urma lansarea celui mai nou roman al autoarelor Adriana Ștefan și Ana Groszler, ilustrat de Ionela Marinovschi, Aventurile dragonului Maurice. Acest dragon mov, gurmand, scoate flăcări pe nas ca toți dragonii, dar ceea ce îl face special este că poate călători din lumea poveștilor în lumea oamenilor. Peripețiile sale sunt în același timp și mici lecții de viață amuzante, emoționante, presărate cu un strop de magie. În continuare, editura Humanitas Junior ne propune două romane pline de aventuri și surprize, prezentate de Radu Paraschivescu și Gabriela Maaz: Pisica și diavolul de James Joyce, în traducerea lui Radu Paraschivescu, este o veche istorioară franceză repovestită cu haz de James Joyce, autorul capodoperei Ulise, într-o ediție superb ilustrată de Lelis. Un roman clasic, care a bucurat generații întregi de cititori de toate vârstele, Cartea Junglei de Rudyard Kipling, ilustrat de Valentin Tănase și tradus de Tatiana Niculescu, rămâne aceeaşi poveste atemporală despre prietenie, familie şi importanţa respectării naturii, la mai bine de 130 de ani de la publicare. Romanul grafic Oscar și Tanti Roz reprezintă o adaptare încântătoare după binecunoscutul roman semnat de Éric-Emmanuel Schmitt. Acesta ne aduce aceeași poveste tandră, emoționantă, atemporală, care dezvăluie frumusețea omenescului din fiecare dintre noi. Vincent Zabus semnează adaptarea și dialogurile, desenele îi aparțin lui Valérie Vernay, iar traducerea e realizată de Elena Ciocoiu.
Vremea prădătorilor, oglinda rece a politicii actuale
Sabina Fati, Radu Paraschivescu și Cristian Preda vă invită, de la ora 12.30, să descoperiți trei dintre cele mai spectaculoase apariții editoriale recent apărute pe „Raftul Denisei” de la editura Humanitas Fiction. În primul rând, vor fi prezentate volumele scrise de Giuliano da Empoli, Magul de la Kremlin și Vremea prădătorilor; distins în 2022 cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze și Premiul Honoré de Balzac, Magul de la Kremlin este un roman-documentar, cu accente profetice, despre Rusia contemporană. Vremea prădătorilor, cel mai recent roman semnat de Giuliano da Empoli, este tot un roman politic, un “portret neliniștitor al noii lumi a haosului” pe care L’Opinion nu îl recomandă celor slabi de înger. Apoi, atenția publicului va fi îndreptată spre volumul lui George Saunders, Ziua eliberării – nouă povestiri incisive și tulburătoare, alcătuind un univers neașteptat, care pătrund în cutele adânci ale subconștientului și scot la iveală monștri, dar și victime.
Cum vrea Rusia să distrugă Uniunea Europeană
Pentru ora 13, editura Humanitas a pregătit publicului o întâlnire specială cu scriitorul Radu Paraschivescu și cu cele mai recente apariții editoriale pe care acesta le semnează. Pentru început, autorul ne va vorbi despre cel mai recent roman al său, Brățară pe glezna ta, o poveste care mai mult se simte decât se citește, despre dragostea matură. Ulterior, Radu Paraschivescu își va prezenta și cea mai recentă antologie de perle, În virtutea inepției – nu doar un catalog de prostioare şi aberaţii, ci şi o dovadă a nivelului tot mai scăzut al discursului public. Autorul va fi prezent la lansare alături de Cristian Preda, iar la finalul evenimentului veți avea ocazia să obțineți autograful său.
Seria lansărilor continuă cu cel mai recent volum al Sabinei Fati, Cine râvnește la Gurile Dunării? O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România. Volumul apărut în colecția „Memorii. Jurnale” a editurii Humanitas ne explică de ce și în ce mod vrea Rusia să distrugă Uniunea Europeană. Autoarei îi va fi alături Cristian Preda, iar lansarea se va încheia cu o sesiune de autografe
Cristian Preda face panorama ideologică a României
Editura Humanitas invită pasionații de istorie și politologie să exploreze cea mai recentă carte a lui Cristian Preda apărută în colecția „Istorie” – Ideologii și ideologi în România contemporană, o enciclopedie cu o întreagă tipologie de personaje: “lingăul şi naționalistul cu secera şi ciocanul la brâu, sceleratul și inconștientul, traseistul și lașul, amnezicul de conjunctură și bufonul, canalia fără scrupule și prostul ca noaptea, plagiatorul cu ifos şi neostalinistul impenitent, (…) în care autorul oferă un spectacol de informaţie excelent pusă în pagină”, după cum spune Radu Paraschivescu. Începând cu ora 14, se vor afla în dialog Cristian Preda, Georgiana Țăranu și Raimar Wagner, director al Fundației Friedrich Naumann, iar lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
De la ora 14.30, editura Humanitas Fiction ne așteaptă din nou cu volume proaspăt apărute în colecția „Raftul Denisei”: Nu ne despărțim de Han Kang, Trupul sufletului de Ludmila Ulițkaia și Călătorie către curcubeu de Yasunari Kawabata. Han Kang este considerată astăzi cea mai importantă autoare coreeană contemporană, cu traduceri în peste cincizeci de țări, seria premiilor obținute de aceasta culminând cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 2024. Cele unsprezece povestiri din Trupul sufletului ne vorbesc despre poezia existenței, chiar și în iminența morții, însoțite de umorul adesea negru care este o particularitate atrăgătoare a stilului Ludmilei Ulițkaia.
Romanul lui Yasunari Kawabata, Călătorie către curcubeu, este pentru prima oară tradus în limba română, Kawabata fiind primul scriitor japonez care a primit Premiul Nobel, în 1968, pentru „măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez”. Romanul, localizat în Japonia recent înfrântă în al Doilea Război Mondial, este unul printre primele publicate de Yasunari Kawabata și urmărește pe parcursul unui an o familie complexă, încă nevindecată de rănile trecutului. Despre cele trei apariții editoriale vor vorbi Sabina Fati și Laurențiu-Ciprian Tudor.
Nicolae Iorga și fascinația pentru fascismul italian
Începând cu ora 15, editura Humanitas propune lansarea volumului Nicolae Iorga și seducția fascismului italian de Georgiana Țăranu, o carte care deconstruiește mitul care încă îl înconjoară pe istoricul Nicolae Iorga. La lansare vor vorbi Georgiana Țăranu, Ileana Căzan și Crisrian Preda, iar evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.
De la 15.30, ne întoarcem atenția către colecția „Raftul Denisei” a editurii Humanitas, când Cristian Preda, Adrian Lesenciuc, Mihail Vakulovski și Gabriela Maaz prezintă romanele Teatrul de la malul mării de Joanna Quinn, Să furi noaptea de Romana Petri, Fiicele pictorului de Emily Howes și O vară doar pentru noi de Ann Patchett.
Romanul Teatrul de la malul mării se petrece în Anglia interbelică unde o fetiță găsește o balenă eșuată pe coastă, din scheletul căreia își va ridica un teatru. Așa începe marea aventură a lui Cristabel Seagrave care construiește un univers al poveștilor și spectacolului, departe de amintirea războiului.
Romana Petri a scris un roman ce recompune traseul zbuciumat al autorului Micului Prinț, de la primele zboruri deasupra Saharei până la dispariția sa misterioasă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Să furi noaptea s-a numărat printre romanele finaliste ale prestigiosului Premiu Strega în 2023.
Publicat în 2024, Fiicele pictorului, romanul de debut al scriitoarei Emily Howes, a fost selecționat de New York Times Book Review printre cele mai bune trei romane istorice din 2024.
O vară doar pentru noi de Ann Patchett este câștigător al Southern Book Prize for Fiction în 2024.
Dumitru Crudu, în premieră la Bookfest Brașov
În continuarea programului Bookfest Brașov, editura Cartier invită cititorii, la ora 16, să descopere cea mai recentă apariție editorială a lui Dumitru Crudu, Tu și alte femei. „Oxana, Iulia, Nina, Livia. Tanța, Sveta, Gagarin, Artur, Serhii sunt doar o parte dintre eroii lui Dumitru Crudu, la fel cum Flutura, Chișinău, Tbilisi, Stepanakert, Brașov, Balcic, Odesa sunt doar câteva dintre orașele în care se desfășoară numeroasele povești ale acestui roman atipic, aluvionar, cu scene dramatice, cu observații acut poetice, cu o chestionare permanentă asupra celui captiv într-un spațiu sfâșiat de conflicte, cu pagini care rămân în mintea cititorului mult după închiderea cărții”, spunea Ioana Nicolae despre cel mai proaspăt roman semnat Dumitru Crudu. La lansare vor vorbi, pe lângă autor, profesorul Adrian Lăcătuș, decan al Facultăţii de Litere, și scriitorul Mihail Vakulovski.
În continuare, de la 16.45, vizitatorii sunt așteptați la debutul editorial al lui Boris Cremene, Fantoma Blondă. Jurnale trăite, un volum de memorii. “A stat în Brazilia, Irlanda, China, Statele Unite ale Americii, Norvegia, Franța, Anglia, Spania, Portugalia și de fiecare dată a luat cu el câte ceva de prin lumile astea. (…) Dincolo de orice descriere, Boris Cremene e un actor născut, nu făcut. Un povestitor care își expune propriile istorii de viață, mutând scena într-o carte”, este descrierea jurnalistului cultural Cătălin Ștefănescu. În prezent, Boris Cremene lucrează în calitate de consilier pentru cultură, educație, social și mass-media la Ambasada Republicii Moldova din București. La lansare vor vorbi Boris Cremene, Dumitru Crudu și Mela Mihai, iar autorul va oferi autografe.
În încheierea programului de lansări, de la 17.30, editura ARI invită iubitorii de poezie la conferința și lansarea volumului Chemarea Adâncurilor – Ecouri din Umbre și Lumină. Dialogul se va purta între autoarea volumului, Teodora Dumitru, și Daniel Meze, directorul editurii ARI. Teodora Dumitru este psihoterapeut integrativ și creatoare de ateliere de mișcare și dans conștient. “Am pătruns în lumea psihologiei și a spiritualității de la o vârstă fragedă și cred că sunt două fațete ale aceleiași monezi: una mai rațională și alta mai emoțional-energetică.” sunt cuvintele cu care se descrie autoarea însăși.
La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă în cadrul Salonului Bookfest Brașov 2025 va putea fi vizitat între orele 10 și 20.
Programul evenimentelor va putea fi consultat în curând pe www.bookfest.ro
Salonul de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România.
Parteneri media: Transilvania Expres, mytex.ro, Bună Ziua Brașov, Biz Brașov, News BV
Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest din 2025 (București, 28 mai – 1 iunie 2025) au fost prezenți peste 170 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări și dezbateri până la proiecții cinematografice și evenimente interactive. Invitatul de Onoare al ediției din 2025 a fost Portugalia. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia, Italia, Republica Moldova și Portugalia.
Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în București, Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și o altă ediție internațională la Chișinău.
P
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

