Expres

DRDP Brașov: Transfăgărășan se închide din cauza vremii!

Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN7C), după cum a anunțat, în această dimineață, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.

„Din cauza condițiilor meteorologice, ninsori abundente, viscol și un strat de zăpadă care, în zona alpină depășește 30 de cm, DN7C (Transfăgărășan) se închide temporar, începând cu orele 10:00, de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Bâlea Cascadă).

Această măsură este necesară pentru că nu mai pot fi îndeplinite condițiile de siguranță rutieră, având în vedere că cei mai mulți șoferi care tranzitează zona în această perioadă nu au mașinile dotate cu cauciucuri de iarnă și astfel pericolul de accidente este iminent.

Circulația va fi redeschisă dacă se vor îmbunătății condițiile meteo și se va putea tranzita zona în condiții de siguranță.
Precizăm, de asemenea, că intervenim în continuare pentru deszăpezirea Transfăgărășanului între intersecția cu DN1 și Bâlea Cascadă, dar și pe această porțiune, circulația este permisă doar pentru mașinile pregătite pentru condiții de iarnă”
, a transmis DRDP Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button