Sport

Antrenor nou la Kids Tâmpa Braşov

Antrenor nou la Kids Tâmpa Braşov.

Lucian Nicolau a demisionat după eşecul din meciul de sâmbătă, din Liga 3 – Seria a 4-a la fotbal, astfel că noul antrenor principal este Ovidiu Mihai.

Acesta a mai pregătit echipa de seniori Kids Tâmpa împreună cu Liviu Negoiță acum doi ani.

Ovidiu Mihai și-a început cariera de antrenor în Spania, iar din 2018 este antrenor la Kids Tâmpa Braşov, unde a condus formaţii de la U6 până la Liga de Tineret.

Noul principal va fi ajutat pe banca tehnică de Alexandru Stângaciu (secund), Ionuț Murariu (antrenor cu portarii) şi Vicențiu Simon (preparator fizic).

Antrenor nou la Kids Tâmpa Braşov

„Prea multe nu sunt de spus la acest moment. Consider că am un avantaj prin faptul că îi știu bine pe băieți, am lucrat cu ei și, cu siguranță, împreună vom face tot ce putem pentru a obține și rezultate pozitive. Avem o echipă foarte tânără, dar asta nu trebuie să ne împiedice să ne dorim mai mult. Pentru asta vom munci la fiecare antrenament și vom da totul pe teren la meciuri”, a declarat Ovidiu Mihai.

Kids Tâmpa ocupă penultimul loc, al 11-lea, în clasamentul Ligii 3 – Seria a 4-a, cu numai 4 puncte acumulate în 7 etape.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Citeşte şi...
Close
Back to top button