15 mii de euro pentru a ține copiii la școală
15 mii de euro pentru a ține copiii la școală
Fundația Comunitară Brașov a lansat a doua ediție a pilonului Start Up din cadrul programului Fondul Școlilor Active. Ediția a doua aduce o finanțare totală de 15.000 euro pentru 3 – 5 școli care propun idei de proiecte pentru o intervenție holistică în comunitate, având ca scop prevenirea abandonului școlar și creșterea interesului pentru educație în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani.
În cadrul apelului de Start-up al programului Fondul Școlilor Active se acordă finanțări în valoare totală de 15.000 euro pentru proiecte educaționale propuse de școli, menite să se implice activ în diminuarea rămânerilor în urmă în ceea ce privește cititul/ scrisul/ socotitul și dezvoltarea competențelor la nivelul cerut de programa educaţională naţională prin intermediul îmbinării activităților remediale cu cele sportive. Programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani în comunități aflate în risc socio-educațional mediu sau ridicat și are ca scop prevenirea abandonului școlar și creșterea interesului pentru educație în rândul acestor copii.
Programul promovează importanța educației continue și a sustenabilității procesului educațional prin suportul și implicarea activă a mai multor stakeholderi ai comunității.
Inițiativele educaționale propuse în cadrul acestui apel trebuie să fie realizate într-un context comunitar implicând intervenții pe 4 nivele de dezvoltare interconectate axate pe educație remedială și sport:
- dezvoltarea individuală a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani, prin intermediul îmbinării activităților remediale cu cele sportive;
- dezvoltarea unei rețele de sprijin pentru cadre didactice și construcția unei comunități profesorale active, angrenată în formare continuă și cu spirit de susținere reciprocă;
- dezvoltarea comunității de părinți pentru susținerea dezvoltării copiilor;
- dezvoltarea comunitară locală în ansamblul ei.
La finalul implementării proiectului de start-up va fi elaborat un plan de intervenție educațională holistică pentru anul școlar 2026-2027 pentru beneficiarii direcți ai proiectului. Acesta va fi realizat prin consultarea și colaborarea directă cu profesorii, părinții, comunitatea locală și autoritățile locale. În demararea acestui proces, echipele de proiect finaliste vor fi mentorate și susținute de echipa Fundației Comunitare Brașov.
Școlile care intră în program au posibilitatea de a parcurge un proces de dezvoltare pe termen lung în domeniul prevenirii abandonului școlar, Fondul Școlilor Active având 5 etape:
Pot aplica unități de învățământ (școli) care își desfășoară activitatea în județul Brașov (cu excepția teritoriului deservit de Fundația Comunitară Țara Făgărașului). Sunt acceptate și localitățile situate în proximitatea graniței administrative a celor 2 fundații cum ar fi: Zărnești, Poiana Mărului, Hoghiz, Racoș, Perșani, Vlădeni, etc.
Școala unde va fi implementat proiectul trebuie să aibă următoarele caracteristici:
rată alarmantă a abandonului școlar;
media rezultatelor la nivel de școală în anul 2025 la evaluarea națională este sub nota 6;
procentul copiilor beneficiari ai burselor sociale la nivelul școlii depășește 40%.
Scrisorile de intenție vor fi depuse online până la data de 25 octombrie .2025 completând formularul: https://forms.gle/GZYRD8eTACGCQdDQ9. Participanţii care respectă termenul de depunere al scrisorii și sunt aleși pentru cea de-a doua etapă a procesului de selecție vor putea participa la procesul de incubare și mentorat, prin care aplicanții vor fi susținuți în elaborarea unor proiecte viabile. Ulterior, vor depune aplicația finală online, urmând pașii din Ghidul aplicantului, ce va fi disponibil pe site-ul Fundației Comunitare Brașov.
Ghidul aplicantului care conține prezentarea generală a programului, calendarul procesului de aplicare, informații despre evaluare, implementare, monitorizare și raportare poate fi accesat la adresa link.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

