Ce a făcut Ministrul Educaţiei la Braşov

Ce a făcut Ministrul Educaţiei la Braşov.
Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a participat vineri, 3 octombrie, la Conferința Națională de Cercetare în Educație – Pași către Viitor: Perspective pentru Educație și Cercetare Educațională, organizată la Brașov (Universitatea Transilvania) de Asociația Română de Cercetare în Educație.

După deschidere, în cadrul căreia ministrul Daniel David a descris situația prezentă și planurile de viitor în zona educației, el a participat la o dezbatere-panel, având ca teme:
1. Organizarea formării specialiștilor în educația timpurie;
2. Masteratul didactic;
3. Formarea didactică a personalului din învățământul superior.
Ce a făcut Ministrul Educaţiei la Braşov
De asemenea, au fost abordat și alte teme la zi în sistemul de învățământ. În final, s-a convenit trimiterea unor concluzii-sugestii concrete către minister și continuarea discuțiilor pe tema masteratului didactic, împreună cu specialiștii din celelalte domenii.

În acest context, ministrul a continuat seria de întâlniri cu oamenii educației din sistemul preuniversitar, de data aceasta cu inspectorii din Brașov, abordând aceleași teme relevante pentru perioada pe care o traversăm:
1. Metodologia concursului pentru directori;
2. Metodologia selecției inspectorilor;
3. Măsurile fiscal-bugetare adoptate în temeiul Legii 141/2025.
Foto: Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

