Profesor reținut pentru relații sexuale cu o elevă

Profesor reținut pentru relații sexuale cu o elevă
Update. 21.00 Profesorul a fost arestat preventiv pentru viol. Este acuzat că a abuzat sexual o elevă de 16 ani în repetate rânduri. Fata s-a plâns colegilor de abuzurile care au avut loc chiar în școală.
…………………………………….
Un profesor de canto de la un liceu din Craiova, în vârstă de 42 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor, după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fată de 16 ani. Anchetatorii au stabilit că faptele s-ar fi petrecut în perioada ianuarie – septembrie 2025.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, sâmbătă, că poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, cu privire la faptul că un bărbat de 42 de ani din Craiova, profesor în cadrul unei unităţi de învăţământ din localitate, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani.
„La sediul unităţii de învăţământ s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, mai multe persoane fiind conduse la audieri. Din cercetările efectuate de poliţişti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a stabilit că în cursul anului 2025, în mai multe rânduri (perioada ianuarie – septembrie), bărbatul de 42 de ani ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 16 ani”, au afirmat poliţiştii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

