Politic

Propunerile PSD pentru relansarea economică

Propunerile PSD pentru relansarea economică

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat joi, 11 septembrie, programul „Relansare prin investiţii, inovaţie şi şanse pentru tineri”, propus de formațiunea pe care o conduce. Proiectul PSD se bazează pe investiții, înființarea a noi locuri de muncă, sprijinirea IMM-urilor și integrarea tinerilor pe piața muncii. Costul inițiativei ar urma să fie asigurat din fonduri europene, facilități fiscale și scheme de garantare, fără a pune presiune pe bugetul statului.
Acest plan este bazat pe investiții, în special pe stimularea investițiilor de la zero, pe crearea locurilor de muncă și pe creșterea producției”, explică Sorin Grindeanu într-o conferință de presă. Totodată, el atrage atenția că, „dacă vrem să oprim ascensiunea partidelor populiste, atunci creșterea economică este singura șansă. Actuala guvernare poate mai mult, nu să livreze doar austeritate extremă. Doar cu tăieri fără viziune, vom ajunge la fundul sacului”.
Social-democrații propun măsuri de autofinanțate, cu fonduri europene și credite fiscale.
Propunem metoda creditului fiscal, mai ales pentru investiții noi și în zone defavorizate. Firmele vor putea beneficia de deduceri (Facilități oferite de stat) din impozitul pe profit timp de 5 ani, cu posibilitate de prelungire până la 10 ani”, anunță liderul social-democrat.

Propunerile PSD pentru relansarea economică

Investiții, locuri de muncă și integrarea tinerilor

Propunem o schemă de garanții de stat pentru creditele IMM-urilor, structurată astfel: 60% din plafon pentru investiții și 40% pentru capital de lucru”, mai anunță Sorin Grindeanu.
Un alt element al programului este susținerea companiilor care investesc în cercetare, dezvoltare și inovare. Aici PSD propune un sprijin fiscal (credit) de până la 50% pentru investiții în centre de date și inteligență artificială, deduceri de până la 200% pentru cheltuielile de cercetare pe maximum cinci ani și credite fiscale de 30% pentru inovație.
Pentru tineri, PSD propune acordarea unei prime de stabilitate de 1.000 de lei pe lună în primul an și de 1.250 de lei pe lună în al doilea an pentru tinerii angajați pe perioadă nedeterminată. Banii ar urma să vină din fonduri europene, iar inițiativa include obligații stricte pentru angajatori, precum contracte pe minimum 12 luni.
PSD își asumă astfel 3 obiective: integrarea a cel puțin 25.000 de tineri pe piața muncii, sprijinirea a 1.000 de proiecte de cercetare și lansarea a minimum 200 de produse și servicii și acordarea a 15 miliarde de lei în credite IMM-urilor.
Toate propunerile pe care noi le facem nu pun presiune pe buget, adică nu înseamnă cheltuieli bugetare. Majoritatea lucrurilor şi măsurilor, de fapt, sunt facilităţi pe care statul poate să le ofere, pe termen lung, măsuri care se autofinanţează, sau bani, de exemplu, din fonduri europene şi alte surse fără impact bugetar direct”, explică Sorin Grindeanu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button