Corona Braşov, în faţa debutului în noul sezon al Erste Liga. Meciuri cu miză mare spre finalul lunii. „Sunt încercuite cu roşu în calendarul nostru”

Corona Braşov, în faţa debutului în noul sezon al Erste Liga. Hocheiştii de la Corona Braşov a avut un start de sezon foarte bun. Au cucerit Supercupa României şi au câştigat primele două meciuri din Campionatul Naţional.
În acest weekend, „lupii” vor începe şi meciurile din Erste Liga. Vineri, de la ora 18.30 este programat duelul cu Ujpest, iar duminică, de la 17.30, va avea loc confruntarea cu FEHA19. Ambele partide vor avea loc la Patinoarul Olimpic.

„Suntem bucuroşi că am cucerit acest trofeu în premieră pentru Corona Braşov. Totuşi, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Trebuie să continuăm să muncim şi să începem bine sezonul în Erste Liga.
Perioada de pregătire a decurs bine. A fost acea problemă cu deplasarea spre Scoţia, dar am gestionat-o. Am încercat să găsim cea mai bună soluţie, nu să fim parte a problemei. Este clar că nu suntem la nivel maxim, este un proces lung.
Noul sistem pe care vrem să îl implementăm va dura puţin. Jucătorii sunt deschişi la ceea ce ne dorim, au înţeles şi deja implementează pe gheaţă noul sistem.
În Campionatul Naţional am început cu două victorii. Nu suntem complet mulţumiţi de joc, dar important este că am luat 6 puncte.
Sistemul din Campionatul Naţional, unde totul se decide într-un singur joc şi nu sunt serii de playoff, favorizează echipele care, teoretic, pornesc cu şansa a doua. Nu spun că noi pornim cu şansa a doua în duelul cu Gheorgheni, dar trebuie să recunoaştem că au mai mulţi jucători cu dublă cetăţenie, pe care pot să îi folosească şi în întrecerea internă. Au fundaşii echipei naţionale, stranieri cu cetăţenie română. Portarul este în aceeaşi situaţie. Dar, clubul nostru a făcut o treabă foarte bună în ceea ce priveşte transferurile din această vară şi am reuşit să aducem jucători autohtoni importanţi.
Urmează debutul în noul sezon al Erste Liga şi ne dorim să pornim bine”, a declarat antrenorul Hunor Strenk.
Corona Braşov, în faţa debului în noul sezon al Erste Liga. Meciuri importante pe finalul lunii. „Sunt încercuite cu roşu în calendarul nostru”
Pentru Corona Braşov urmează, în scurt timp, cele mai importante partide din prima parte a sezonului, confruntările cu ACSH Gheorgheni şi SC Miercurea Ciuc, care contează în toate cele trei competiţii.
Pe 26 septembrie, Corona se va duela cu SC Miercurea Ciuc, la Braşov, iar pe 28 septembrie va merge la Remetea, pentru partida cu ACSH Gheorgheni. Meciurile vor conta pentru Erste Liga, Campionatul Naţional şi, cel mai important, Cupa României.
Cum doar două dintre cele trei echipe vor merge în turneul Final Four al Cupei României, care va avea loc la Braşov, aceste partide au o însemnătate aparte, orice pas greşit putând să conteze enorm.
„Sunt meciuri de 9 puncte şi sunt încercuite cu roşu în calendarul nostru. Ştim că sunt partide foarte importante. Au o miză aparte şi trebuie să fim pregătiţi pentru ele. Turneul Final Four al Cupei României este la Braşov şi trebuie să ne calificăm”, a punctat Hunor Strenk.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

