Rolul statului în scumpirea energiei electrice

Rolul statului în scumpirea energiei electrice.
După liberalizarea preţului şi mărirea TVA, preţurile la energie electrică s-au dublat, iar românii privesc cu îngrijorare spre ce va urma, mai ales că… vine iarna.
Autorităţile statului şi-au dat şi ele seama că foarte mulţi români, aflaţi în pragul sărăciei, nu vor mai avea cum să-şi achite facturile, astfel că au început să studieze problema.
Rolul statului în scumpirea energiei electrice
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a zis, oarecum liniştitor, că preţurile au început să scadă – Detalii, AICI, poate şi pentru a încerca să calmeze, întrucâtva, tensiunea socială.
Bineînţeles că niciun oficial nu va spune niciodată că 70% din producţia de energie este controlată de stat, chiar statul fiind în acest moment principalul factor care stabileşte preţul în piaţă. Şi, atenţie, 50% din preţul energiei electrice este compus din diverse taxe care ajung în vistieria statului!
Numai Hidroelectrica şi Nuclearelectrica asigură 50% din producţia de energie a României, de la acestea statul încasând 6 miliarde de euro în perioada 2016-2024, conform Ziarul Financiar.
Sursa citată a precizat că onor autorităţile statului, care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase, preferă să dea vina pentru scumpirile în energie către problemele de interconexiune ale Austriei sau „străinii” exportatori ce ne jupoaie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

