Timp liber

Concert special la final de festival

Concert special la final de festival

A XVI-a ediție a Festivalului Musica Barcensis se încheie astăzi, cu un concert cameral în biserica fortificată din Codlea, avându-i ca protagoniști pe muzicienii ansamblului „Sonus Colorum”, din Brașov.
Aproape 2.500 de spectatori și 175 de artiști au participat la cele 9 evenimente care au avut loc în lunile iunie, iulie și august, în cadrul Festivalului Musica Barcensis 2025, o ediție care va rămâne în memoria organizatorilor ca fiind o ediție a aniversărilor.
De data aceasta, evenimentul finalului de festival este dedicat muzicianului brașovean Paul Richter, la inițiativa lect. dr. Mihaela Pavel, susținut de absolvenți ai Facultății de Muzică Brașov, din dorința de a se reuni în jurul muzicii unui însemnat compozitor brașovean și de a valorifica un repertoriu interesant, într-o distribuție neobișnuită.
Vor interpreta: Gina-Mihaela Pavel – pian, lector dr. Facultatea de Muzică Brașov, Theodora Bălănică-Ciurezu – vioară, prof. dr. Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiești, Diana Cristea – flaut, profesor Liceul de Arte Margareta Sterian Buzău și Maria Pană – soprană, profesor Liceul Vocaţional de Muzică Tudor Ciortea Braşov. Lor li se alătură muzicianul Kurt Philippi, care ne va face o incursiune deosebit de interesantă și mai puțin cunoscută în viața compozitorului brașovean.
Repertoriul va cuprinde o serie de lucrări camerale din creația lui Paul Richter (1875-1950): Sonata nr. 1 pentru vioară și pian op. 89, Meditația pentru vioară și pian (transcripție pentru flaut și pian) op. 90, Sechs Lieder für Sopran und Orchester nach chinesischen Gedichten (transcripție pentru soprană, flaut și pian), liedurile Du op. 84 nr. 4, Wenn ich dir blickt ins Auge op. 84, nr. 7 și Lied op. 104, nr. 1.
Intrarea la concert este liberă, în limita locurilor disponibile.

Concert special la final de festival

Proiect finanțat de Consiliul Județean Brașov.
Festivalul Musica Barcensis este organizat de Fundația Forum ARTE, Biserica C.A. din România – Parohia Brașov, Bisericile C.A. din: Ghimbav, Sânpetru, Hărman, Vulcan, Cristian, Feldioara, Sf. Martin, Prejmer, Râșnov, Codlea.
Parteneri: Consiliul Județean Brașov, care a și finanțat, Primăria Feldioara, Casa de Cultură a Municipiului Codlea, Colegiul Național Andrei Șaguna Brașov, Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” – Brașov, Facultatea de Muzică – Universitatea Transilvania din Brașov, Asociația Mioritics, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button