Delicte

Trei bărbați din județul Brașov s-au ales cu ordine de protecție ieri

Trei bărbați din județul Brașov s-au ales cu ordine de protecție ieri.

Astfel, în jurul orelor 15.30, o femeie de 27 de ani, din satul Zizin, a reclamat la Poliție că a fost agresată fizic și amenințată cu acte de violență de concubinul său.
Bărbatul de 32 de ani ar fi agresat-o fizic pe fondul consumului de alcool.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului.
Femeia a refuzat montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, deși a fost informată în acest sens de către polițiști.

➡️  În jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost sesizați, printr-un apel de urgență, de către o femeie, cu privire la faptul că soțul său i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență.

Agenții au efectuat cercetări și au stabilit că bărbatul, de 28 de ani, i-ar fi amenințat cu acte de violență atât pe soția sa, o femeie de 30 de ani, cât și alți membri de familie, cu care aceasta locuiește, în imobilul situat în comuna Dumbrăvița.
Agenții au emis ordin de protecție provizoriu
și au stabilit mai multe măsuri pentru protejarea victimelor, inclusiv păstrarea unei distanțe de siguranță.

➡️ În aceeași zi, o persoană a anunțat Poliția Municipiului Codlea cu privire la faptul că, pe stradă unde locuiește, se aud mai multe zgomote specifice unor posibile acte de violență.

„Imediat după sesizarea primită, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat pe o strada din municipiul Codlea un bărbat, de 35 de ani, care se afla în fața locuinței fostei sale concubine. Aici, pe fondul unor neîntelegeri,  acesta ar fi amenințat-o verbal cu acte de violență pe fosta parteneră, fără a avea contact vizual cu femeia.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare al riscului de violență, în vederea emiterii ordinului de protecție provizoriu, din care a rezultat că între cele două persoane există un risc iminent de agresivitate, fapt pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu și a fost dispusă măsura păstrării unei distanțe față de victimă și de domiciliul acesteia”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarelor penale întocmite de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare. Dosarele sunt instrumentate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button