Delicte

Un șofer căruia i s-a făcut semnal de oprire pe str. Minerva din Brașov a încercat să fugă de polițiști

Un șofer căruia i s-a făcut semnal de oprire pe str. Minerva din municipiul Brașov a încercat să fugă de polițiști.

„La data de 21 august a.c., în jurul orei 12.00, o patrulă din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție, care desfășura activități specifice de control al traficului rutier, a efectuat un semnal de oprire conducătorului unui autoturism care circula pe strada Minerva, din municipiul Brașov.

Imediat după oprire, conducătorul autoturismului a încercat să se sustragă controlului, însă a fost prins de polițiști și condus la sediul unității de poliție.

Acesta a fost identificat ca fiind un bărbat de 49 de ani, din municipiul Brașov.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat că bărbatul nu este deținător de permis de conducere”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Polițiștii au dispus reținerea conducătorului auto pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Cercetările în caz continuă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button