Expres

Retroparada Verii 2025 ajunge la Brașov

Retroparada Verii 2025 ajunge la Brașov

„Retroparada Verii 2025” revine în Braşov cu modele emblematice de altădată. Expoziţia de maşini clasice va avea loc în parcarea de lângă Primăria Braşov. Pasionații de vehicule istorice sunt invitați să ia parte la un eveniment special, la umbra Primăriei Brașov. E vorba despre „Retroparada Verii 2025”, eveniment organizat de Retromobil Club România.
Anul acesta, expoziția schimbă decorul, iar mașinile de epocă vor fi aliniate în parcarea dintre Str. Nicolae Iorga și Bulevardul Eroilor, în imediata apropiere a Parcului Central. Este un cadru inedit, elegant şi se află în inima orașului.
O premieră absolută pentru „Retroparada Verii 2025” este prima expoziție a secției Fiat Clasic. Vizitatorii vor avea ocazia rară să admire modele Fiat, piese rare, încărcate de poveste și rafinament.
Evenimentul se desfășoară sâmbătă, 23 august, între orele 12:00 și 16:00, și beneficiază de intrare liberă, fiind deschis tuturor celor dornici să redescopere frumusețea automobilelor clasice.
Retromobil Club România, alături de municipalitatea brașoveană, transformă o simplă parcare într-un veritabil muzeu pe roți – o celebrare a pasiunii, a istoriei și a designului auto.
Pentru pasionaţii de maşini va fi un prilej nemaipomenit să-şi clătească ochii şi să admire adevărate bijuterii pe patru roţi. Apoi la pachet cu imaginea superbă a maşinilor de epocă vin poveştile autentice ale proprietarilor, pentru că fiecare maşină aduce cu sine memorie şi pasiune.
Nu în ultimul rând, expoziţia dedicată Fiat Clasic va adăuga un plus de rafinament retro. Organizatorii promit o zi plină de fascinație vizuală, povești captivante și plimbări în timp.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button