Delicte

Înșelăciune de peste 73.000 de euro cu vacanță în Zanzibar

O persoană fizică și una juridică au fost trimise în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru înșelăciune în formă continuată, în legătură cu organizarea unei excursii în Zanzibar.

„Din probatoriul administrat de procurori a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de 12.12.2023, inculpații au postat un anunț pe contul de Instagram al inculpatului persoană fizică, și pe site-ul web aparținând inculpatului persoană juridică, în care era anunțată organizarea unei excursii în Zanzibar, Tanzania, în perioada 27 decembrie 2024 – 9 ianuarie 2025.

Ulterior, inculpații au încheiat contracte de prestări servicii turistice și au emis facturi fiscale în numele persoanei juridice, prin care au indus și menținut în eroare un număr de 33 de persoane pe care au reușit să Ie determine să transfere în conturile lor sume semnificative de bani în valoare totală de 333.362,87 lei (echivalentul a 73.172,574 Euro) pentru o excursie pe care nu au pregătit-o, neexistând vreodată intenția reală ca aceasta să fie organizată”, au detaliat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Satu Mare.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului îninstanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
10 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 luna în urmă

dutasteride online in australia

get dutasteride canada drugs

1 luna în urmă

cheapest usa flexeril cyclobenzaprine

buy flexeril cyclobenzaprine generic canada no prescription

1 luna în urmă

buying gabapentin generic south africa

reputable canadian pharmacies for gabapentin

1 luna în urmă

how to buy fildena purchase to canada

buying fildena generic equivalent

1 luna în urmă

online order itraconazole generic united states

cheap itraconazole canada purchase

1 luna în urmă

how to buy staxyn uk cheap purchase buy

buy staxyn no rx needed

1 luna în urmă

cheapest buy avodart cost of tablet

cheap avodart cheap to buy online

1 luna în urmă

achat rifaximin en ligne

cheapest buy rifaximin australia cheap

1 luna în urmă

buy cheap xifaxan without a script

how to buy xifaxan buy online uk

1 luna în urmă

kamagra žádný předchozí skript

jak předpis může dostat na 1 kamagra pilulku

Back to top button