Sănătate

Ultima oră. S-au confirmat cele două cazuri de antrax în România

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a confirmat în această seară diagnosticul de antrax pentru cele două persoane internate la Institutul Național de Boli Infecțioase „dr. Matei Balș” din București.

„Cei doi pacienți sunt în stare stabilă și se află sub atenta supraveghere a medicilor. Un pacient are o formă ușoară, cutanată, iar fiul are o formă medie a bolii, dar fără risc de complicații. Amândoi au primit tratament și toate îngrijirile adecvate, încă din momentul suspiciunii diagnosticului.

Reamintim că pacienții au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie provenind din gospodăria proprie.
Medicii subliniază că există un risc minim de transmitere între oameni.

Ministerul Sănătății se află în contact permanent cu cadrele medicale implicate în gestionarea cazurilor și se asigură că toate măsurile de prevenire a răspândirii posibile a infecției sunt respectate cu rigurozitate”, a transmis Ministerul Sănătății.

Vezi și: Suspiciune de antrax, raportată de Institutul de Boli Infecțioase / Pacienții ar fi manevrat și consumat carne de oaie


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button