Ieșirea din Brașov spre Târgu Mureș, DN 13, va fi extinsă la 4 benzi
Ieșirea din Brașov spre Târgu Mureș, DN 13, va fi extinsă la 4 benzi
Unul dintre proiectele importante dezbătute în Comisia de Circulație din această săptămână a fost cel referitor la extinderea DN 13 la două benzi pe sens și a podului peste Ghimbășel, inclusiv rampele, proiect ce a obținut avizul comisiei.
Odată cu realizarea investiției se rezolvă două probleme majore din zona intersecțiilor DN 13 (calea Feldioarei) cu străzile Baciului, Fânului și Fagurului. Pe de o parte se descongestionză traficul la ieșirea din Brașov spre Târgu Mureș, unde sunt ambuteiaje frecvente din cauză că drumul se îngustează din două benzi pe sens, înainte de podul peste Ghimbășel, la o bandă pe sens. Al doilea beneficiu este reducerea riscului producerii de inundații în zonă, deoarece, odată cu această investiție, se extinde și se modernizează și podul peste Ghimbășel, inclusiv printr-o lărgire a distanței dintre maluri, ceea ce va elimina, în situația ploilor abundente, actualul blocaj al scurgerii apelor care se creează sub pod.
,,Pregătirea documentației pentru extinderea DN 13 este în plină desfășurare. Săptămâna aceasta proiectantul a obținut avizul Comisiei de Circulație și sperăm ca în curând proiectantul să finalizeze întreaga documentație pentru această investiție și să trecem la următoarea etapă, proiectul tehnic și execuția. Cei care circulă în zonă văd ambuteiajele create de faptul că DN 13, Calea Feldioarei, este la 4 benzi până la strada Baciului, după care drumul se îngustează la o bandă pe sens, ceea ce ne creează mari probleme. Pe lângă această necesitate, acolo avem și situația podului peste Ghimbășel. Am văzut cu toții cum la ploile de acum câteva săptămâni, din cauza distanței foarte mici dintre rampele podului în comparație cu distanța dintre diguri, scurgerea apelor a fost obturată. Rezultatul? O parte dintre gospodăriile din zonă au fost inundate. Odată cu realizarea acestor lucrări, rezolvăm două probleme ale zonei, vom fluidiza traficul și, prin reconfigurarea podului și mărirea deschiderii între cele două maluri, vom reduce și riscul inundaților în zonă,”, a precizat primarul George Scripcaru.
În această perioadă se elaborează documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, care include și elemente de studiu de fezabilitate, pentru extinderea DN13 la câte două benzi pe sens și a podului peste pârâul Ghimbășel, inclusiv rampele – tronson între str. Baciului și km 6+100. Într-o etapă viitoare, proiectul prevede extinderea drumului la patru benzi (două pe sens) până la intersecția cu DJ 112A (Hanul din Ardeal).
Prin implementarea acestui proiect se vor obține următoarele rezultate:
- descongestionarea traficului pe zona de nord a municipiului Brașov pe DN 13 (Calea Feldioarei);
- asigurarea tranzitării debitelor maxime ale pârăului Ghimbășel prin secțiunea podului la viituri;
-asigurarea condițiilor de rezistență, stabilitate, funcționalitate, durabilitate și a clasei de încărcare; - îmbunătățirea condițiilor de trafic și creșterea siguranței circulației rutiere și pietonale.
Documentația este realizată de SC Bridge Consult, care are ca termen de finalizare începutul lunii septembrie. Valoarea lucrărilor de proiectare este de 266.977,97 lei + TVA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

