Educaţie

BAC 2025. Primele rezultate / Atenție la contestații!

BAC 2025. Primele rezultate / Atenție la contestații!

Actualizare

Au fost publicate rezultatele de la Bacalaureat 2025 / Cea mai mare medie din Braşov / Top 10 în judeţul nostru

Știrea inițială

Conform calendarului oficial BAC 2025, aprobat de Ministerul Educației, rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat 2025 – sesiunea iunie – vor fi publicate azi, 20 iunie. Ulterior, rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate pe 30 iunie 2025.

Rezultatele vor fi disponibile atât fizic, în centrele de examen, cât și online, pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro. Pentru protejarea identității elevilor, notele vor fi afișate în format codificat, respectând reglementările privind protecția datelor cu caracter personal.
Aici, fiecare candidat își poate verifica notele introducând codul unic de identificare primit la înscriere.

Rezultatele la BAC 2025 vor putea fi văzute și la centrul de examen, respectiv liceul unde candidatul a susținut probele. Rezultatele vor fi afișate fizic la avizierul instituției, însă numele elevilor nu vor fi afișate, în conformitate cu legislația privind protecția datelor personale.

Pentru a fi declarat admis la Bacalaureat, trebuie să îndeplinești simultan două condiții:

Să ai minimum nota 5 la fiecare dintre cele trei probe scrise
Să obții o medie generală de cel puțin 6
Dacă la una dintre probe ai sub 5, nu promovezi examenul, chiar dacă media aritmetică este peste 6.

BAC 2025. Primele rezultate / Atenție la contestații!

Dacă ai susținut examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie 2025 și consideri că nota obținută la una sau mai multe probe nu reflectă corect nivelul tău de pregătire, ai posibilitatea de a depune contestație. Este esențial, însă, să respecți termenele și procedura stabilită de Ministerul Educației.
Contestațiile pot fi înregistrate între 20 și 24 iunie 2025, conform calendarului oficial. Solicitările transmise în afara acestui interval nu vor fi luate în considerare, așa că asigură-te că te încadrezi în termen.

O noutate importantă în 2025 este posibilitatea de a consulta lucrarea corectată înainte de a depune contestație. Această etapă nu este obligatorie, dar te poate ajuta să iei o decizie în cunoștință de cauză. Vizualizarea se face fie la centrul de examen, fie la liceul de proveniență, conform indicațiilor comisiei locale.

Dacă decizi să mergi mai departe, trebuie să completezi o cerere-tip disponibilă la centrul de examen sau pe site-ul Ministerului Educației.

Cererea completată poate fi transmisă în două moduri. Direct, la centrul de examen, în timpul programului stabilit de comisie, sau online, prin e-mail, la adresa indicată de centrul de examen (scanată, în format PDF). În acest caz, solicită o confirmare de primire și păstrează o copie a documentului trimis.

Rezultatele finale după contestații vor fi afișate pe 30 iunie 2025, atât online, pe bacalaureat.edu.ro, cât și în centrele de examen.

Nota finală poate fi mai mare, identică sau mai mică decât cea inițială. De aceea, e important să soliciți contestație doar dacă ai convingerea că nota nu reflectă corect munca ta.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button