Memoria eroilor ar trebui cinstită în fiecare zi
Memoria eroilor ar trebui cinstită în fiecare zi
A afirmat, în alocuțiunea sa, prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, la ceremonia militară și religioasă dedicată Zilei Eroilor, organizată de Instituția Prefectului Județul Brașov și Garnizoana Brașov în Piața Unirii din municipiul Brașov.
Citiți și:
Ceremonie și la Monumentul Eroilor Revoluției din Brașov (video)
Au fost prezenți la eveniment președintele Consiliului Județean, Adrian Ioan Veștea, vicepreședinții acestui for, Constantin Todorică Șerban și Adrian Iatan, reprezentanți ai Primăriei municipiului Brașov, ai Garnizoanei Brașov și ai altor instituții publice, cadre militare în rezervă și în retragere, public.
„În această zi de sărbătoare împărătească a Înălțării Domnului, cinstim – așa cum trebuie să o facem în fiecare zi – memoria eroilor noștri care s-au jertfit pe câmpul de onoare, precum și a celor care au fost martirizați în închisori și lagăre pentru împlinirea aspirațiilor naționale, pentru apărarea țării, pentru libertate, dreptate, credința strămoșească, pentru dăinuirea neamului românesc atât de greu încercat de istorie.
Cunoscuți sau necunoscuți, acești eroi sunt făuritori ai istoriei României. Să le păstrăm vie amintirea, să ne plecăm frunțile și să rostim o rugăciune pentru sufletele celor care s-au jertfit slujind marile aspirații ale națiunii. Onorăm memoria acestor eroi cu credința că exemplul lor de patriotism, curaj, spirit de sacrificiu și camaraderie va dăinui peste veacuri și va însufleți și generațiile viitoare”, a afirmat, în alocuțiunea susținută cu acest prilej, de prefectul Mihai Cătălin Văsii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

