Expres

Urşii din România, în vizorul BBC – A fost prezentat şi Sanctuarul Libearty din Zărneşti

Urşii din România, în vizorul BBC,

România are cea mai mare populație de urși bruni sălbatici din Europa, în afara Rusiei, cu până la 13.000 de exemplare care trăiesc în și în jurul pădurilor din Munții Carpați – Detalii, AICI. Dar, în timp ce observarea urșilor a fost mult timp o atracție turistică în România, aceasta nu a implicat istoric aventurarea în pădure, se arată într-un reportaj realizat de BBC.

„Nu cu mult timp în urmă, era ceva obișnuit să vezi un urs ținut într-o cușcă în fața afacerilor de aici pentru a atrage clienții”, a relatat prezentatorul Reece Parkinson într-un episod al emisiunii The Travel Show de la postul TV citat.

În continuarea documentarului, s-a menţionat că România a aderat la Uniunea Europeană în 2007. Astfel, țara a început să aplice directiva UE privind grădinile zoologice, ce emite orientări privind modul în care trebuie tratate animalele captive.

Sursa citată a punctat că turismul durabil pentru urși în România este în creștere. Numeroși operatori de turism, precum Outdoor Holidays și Much Better Adventures, le oferă acum vizitatorilor excursii ghidate de observare a urșilor în păduri. Acest lucru, la rândul său, creează oportunități economice pentru comunitățile rurale și încurajează conservarea continuă a habitatului animalelor.

Urşii din România, în vizorul BBC

În România, există și un adăpost dedicat: Sanctuarul de urși Libearty din orașul Zărnești. Acesta este cel mai mare sanctuar de urși bruni din lume. Unitatea nu numai că salvează și dă îngrijiri medicale foștilor urși captivi care nu pot fi eliberați în sălbăticie, dar oferă și tururi publice, permițându-le vizitatorilor să vadă urșii pe o întindere de 69 de hectare de păduri și pășuni.

„În ultimii 20 de ani, Cristina Lapis și echipa ei de la Libearty Bear Sanctuary au oferit o casă la peste 130 de urși aici, în Transilvania”, a declarat Parkinson.

Din păcate, nu toată lumea este entuziasmată de vecinii lor blănoși. Pe măsură ce populația de urși creşte, apar și întâlnirile periculoase cu oamenii – vezi AICI şi ultimul exemplu, de la Predeal.

„Cunosc sute de mii de cazuri în care oameni care sunt obișnuiți cu pădurea au văzut un urs și nu s-a întâmplat nimic. Deci, trebuie să fie ceva special ca să se întâmple un accident. Când mergi în pădure… este important să faci zgomot. Dacă faci zgomot, animalul știe că vii și pleacă”, a afirmat Cristina Lapis.

Se fac eforturi pentru a încerca să se găsească un compromis care să protejeze urșii și să mențină vizitatorii și animalele cât mai în siguranță. Animalele sunt protejate în temeiul legislației românești, iar eforturile de împădurire și de educare sunt în curs de desfășurare pentru a împiedica urșii să intre pe teritoriul oamenilor pentru a se hrăni și pentru a-i învăța pe oameni ce să facă atunci când întâlnesc un urs în pădure, au concluzionat şi cei de la G4Media.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button