Expres

Brașovul, sub coduri galben și portocaliu de vreme rea / Iarnă în toată regula / Vor fi şi minus 10 grade Celsius

Brașovul, sub coduri galben și portocaliu de vreme rea.

ANM a emis mai multe avertizări de vreme nefavorabilă valabile din această dimineaţă, până în data de 11 aprilie, la ora 21.00.

„Vremea va fi deosebit de rece, atât ziua cât și noaptea. Temperaturile maxime se vor situa în general între 2 și 12 grade, iar în cursul nopților și al dimineților se vor înregistra temperaturi preponderent negative, cuprinse între -7 și 4 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până în jurul valorii de -10 grade. Local se va produce brumă și îngheț la sol. Vor fi intervale cu precipitații, ninsori la munte, predominant ninsori în centru, nord și nord-est și mixte în restul teritoriului. Temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h în cea mai mare parte a țării”, au declarat meteorologii.

Brașovul, sub coduri galben și portocaliu de vreme rea

Referitor la codul galben emis de ANM, în care se află şi mare parte din judeţul Braşov, acesta are valabilitatea din 10 aprilie, ora 9.00, până în 10 aprilie, la ora 23.00. Fenomenele vizate sunt intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă.

„În cea mai mare parte a țării, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m rafalele vor fi de 75-85 km/h. În cea mai mare parte a Carpaților Orientali și local în Carpații Occidentali va ninge și va fi viscol. În Maramureș, Transilvania și Moldova, iar spre seară local și în estul Munteniei și în Dobrogea vor predomina ninsorile care temporar vor fi viscolite. Se va depune strat nou de zăpadă în medie de 10-20 cm la munte și în general de 5-10 cm în sudul și estul Transilvaniei și local în Moldova”, au detaliat meteorologii.

Brașovul, sub coduri galben și portocaliu de vreme rea

În ceea ce priveşte codul portocaliu valabil şi pentru sudul judeţului nostru, ANM a precizat următorul interval de valabilitate: 10 aprilie, ora 12.00 – 10 aprilie, ora 23.00. Vor fi intensificări puternice ale vântului în zona joasă a județelor Mehedinți, Dolj și Olt, viscol puternic și vizibilitate sub 50 m în Carpații Meridionali, Carpații de Curbură, Munții Banatului și local în Munții Apuseni.

De asemenea, în perioada 10 aprilie, ora 15.00 – 10 aprilie, ora 21.00 a fost emis un cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului, ninsori viscolite și vizibilitate sub 50 m în județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button