Expres

O femeie din Mureș a fost păcălită să plătească 100.000 de lei pentru montarea unor burlane

O femeie din județul Mureș a fost păcălită să plătească 100.000 de lei pentru montarea unor burlane. Victima în vârstă de 74 de ani a a apelat la ajutorul polițiștilor, atunci când și-a dat seama că lucrarea valora de zece ori mai puțin.

În fapt, la data de 4 octombrie 2024, persoane cu identitate necunoscută la acel moment, ar fi executat, la domiciliul femeii, din Reghin, lucrări de montare a unor jgheaburi/burlane, după care ar fi cerut şi primit de la aceasta peste 100.000 de lei, cu aproximativ 90.000 de lei mai mult faţă de valoarea reală a lucrărilor.

Urmare a activităţilor desfăşurate, persoanele în cauză au fost identificate ca fiind cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 41 de ani, din Gheorghe Doja, Beica de Jos şi Aluniş, judeţul Mureş”, a informat, astăzi,Poliţia Mureş.

În luna noiembrie a anului 2024, față de un bărbat de 41 de ani din Gheorghe Doja, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, în urmă cu două zile au mai fost reținuți doi bărbați de 20 și 30 de ani, ambii din Beica de Jos. Potrivit sursei citate, cercetările în acest caz continuă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
mona
3 ore în urmă

De ce va batiti joc de romani, spuneti hetnia hotilor! Sau te pomeni ca nu-i corect politic.

Back to top button