Trimis în judecată pentru favorizarea infractorului într-un caz de omor comis la Brașov
Un inculpat a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov pentru favorizarea infractorului într-un caz de omor.
Dosarul a fost disjuns dintr-o cauză având ca obiect infracțiunea de violența în familie în forma omorului comisă în noaptea de 18/19.11.2023 de către un tânăr asupra tatălui său, dosar soluționat în data de 15.07.2024.
Acest nou dosar va fi soluționat de Tribunalul Brașov.
Din probatoriul administrat în cauza disjunsă a rezultat că, în noaptea de 18/19.11.2023, inculpatul B.C.T., care se afla în locuința din mun. Brașov și a asistat fără să intervină în vreun fel la uciderea victimei Z.S.Ș. de către fiul său Z.M., a transportat cadavrul victimei împreună cu Z.M. din locuință până la autoturismul inculpatului B.C.T. și apoi a condus autoturismul din mun. Brașov până pe raza județului Argeș, unde în apropiere de comuna Dragoslavele, în zona DN73, cei doi au abandonat cadavrul într-o râpă.
Un tânăr stabilit în Brașov a fost condamnat la 11 ani și 4 luni de închisoare după ce și-a ucis tatăl și i-a aruncat trupul într-o râpă din județul Argeș.
Cercetările au început în decembrie 2023, când o mână a victimei a fost găsită pe raza localității Dragoslavele. Vezi și: Tânăr din Brașov, condamnat după ce și-a omorât tatăl, fiind găsită doar o mână a victimei
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.