Expres

Amenzi pentru rețelele sociale care favorizează un anumit candidat în alegeri

Amenzi pentru rețelele sociale care favorizează un anumit candidat în alegeri

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern de joi, că se vor stabili noi reguli şi sancţiuni pentru rețelele de social media, care favorizează un anumit candidat în alegeri, „să nu mai avem această practică pe care am avut-o la ultimele alegeri în care un instrument social-media a favorizat un anumit competitor”.

Premierul a precizat că amenzile pentru încălcarea regulilor se ridică până la 5% din cifra de afaceri a giganților din social media.

Am venit cu modificări astfel încât regulile să fie aceleași pentru toți candidații și să nu mai avem această practică, pe care am avut-o la ultimele alegeri în care un instrument social-media a favorizat un anumit competitor. Am introdus și amenzi drastice, respectiv de până la 5% din cifra de afaceri, iar la anumite corporații această amendă ar putea duce la multe miliarde de euro”, a declarat, joi dimineață, premierul Marcel Ciolacu. Încă nu este clar modul în care va fi implementată această măsură, precum nici cine va fi responsabil pentru supravegherea respectării legislației”, atrage atenția Emanuel Cernat, analist politic.
Aceste schimbări sunt normale și erau extrem de necesare în urma celor întâmplate la precedentele alegeri prezidențiale; tocmai din acest motiv au fost invalidate de către Curtea Constituțională a României. Rămâne, însă, un mare semn de întrebare deoarece numai efortul că se înăsprește legislația nu înseamnă automat că acest lucru va avea un impact direct și va face ca aceste platforme social să respecte legislația în vigoare. De exemplu, în precedenta rundă de alegeri prezidențiale, exista o legislație extrem de clară cu privire la finanțarea campaniei electorale, respectiv obligativitatea ca fiecare candidat să vină și să declare sursele de finanțare, dar am avut un candidat care a venit la momentul respectiv și a declarat zero fonduri investite, cu toate că era absolut evident că anumite fonduri fuseseră cheltuite. Dacă facem o paralelă cu această legislație privind mediul online și campaniile din mediul online, întrebarea cea mai mare care apare astăzi este cum va fi implementată această legislație, cine va fi responsabil de supravegherea respectării legislației în vigoare și cum vor putea fi amendate anumite derapaje, dacă vor apărea?”, a declarat Cernat joi dimineața, la Digi24.
Începe o numărătoare inversă, iar timpul este extrem de scurt. Știm, din discuțiile anterioare, că s-a vehiculat posibilitatea ca CNA – Consiliul Național al Audiovizualului să aibă atribuții și în ceea ce privește domeniul online, dar din declarațiile reprezentanților acestei instituții, este clar că ei nu sunt încă pregătiți pentru a gestiona acest domeniu, pentru că este nevoie de resurse extrem de mari pentru a acoperi o plajă atât de largă precum este spațiul online”, a mai precizat analistul politic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
6 ore în urmă

Ăștia nu se lasă și basta. Unde sunt dovezile pe baza cărora s-au anulat alegerile??? UNDE? Influența mujicilor a fost demantelată: rușii erau liberali, de fapt. Cum demonstrează că Georgescu a cheltuit bani în campanie? NU AU CUM. Totul este… Citeşte mai mult »

Ultima modificare a 6 ore în urmă de către Barbu Gh.
Back to top button