Economist de la Spitalul Județean Brașov, trimis în judecată de DNA
Potrivit unui comunicat remis astăzi, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului TEODORESCU GHEORGHE SORIN, la data faptei economist în cadrul Serviciului achiziții publice aprovizionare și contractare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
În aceeași cauză, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
T.A.E. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită;
N.C.E., administrator al SC BRACOMA SPORT SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită;
SC BRACOMA SPORT SRL pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Teodorescu Gheorghe Sorin, în calitate de economist la Serviciul achiziții publice aprovizionare și contractare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în cursul lunii iulie 2020, ar fi primit de la inculpatul N.C.E., administrator al SC Bracoma Sport SRL, suma de 50.000 de lei, în schimbul atribuirii, în mod preferențial, a două contracte de achiziții publice directe în valoare totală de 571.094 lei.
În concret, la data de 14 mai 2020, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov ar fi atribuit societății comerciale menționate anterior, două contracte de achiziții publice directe, având ca obiect lucrări de igienizare și reparații hol acces parter în zona Staționar Tractorul, în valoare de 214.937 lei și în zona Staționar Astra în valoare de 356.156 lei.
Inculpatul Teodorescu Gheorghe Sorin ar fi fost ajutat la comiterea infracțiunii descrise anterior de inculpata T.A.E. care ar fi fost de acord ca pe numele său să fie deschis un cont bancar în care să fie transferată suma de 50.000 de lei primită cu titlu de mită, sumă care în final ar fi ajuns în posesia inculpatului Teodorescu Gheorghe Sorin, ca urmare a mai multor operațiuni de retragere numerar efectuate de acesta în perioada 15 mai 2021 – 01 iulie 2021.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de 28.985 lei, 3.400 euro și 900 dolari (în total echivalentul a 50.000 lei) aparținându-i inculpatului Teodorescu Gheorghe Sorin, în vederea confiscării speciale.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie luată în cauză. Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.