Turism

Descoperă pârtiile din Poiană Braşov: Ghid complet

Unde e cea mai mare distracţie iarna? Pe pârtieee! Fie că vorbim de ski, snowboard sau doar săniuţă, pârtiile sunt locul perfect pentru destindere, amuzament, sport şi în general ieşire din rutină. Şi cum Poiana Braşov rămâne în topul celor mai iubite şi căutate staţiuni montane din România, aici există o salbă de pârtii numai bune de văzut şi testat. 

Din fericire, nu e greu să găseşti un loc de cazare de lux lângă pârtie ca să nu pierzi timp pe drum, să te enervezi în trafic sau să nu ai unde să parchezi maşina. De fapt, acestea sunt motivele principale pentru care mulţi aleg cazările din imediata apropiere a pârtiilor, ca să se bucure cât mai mult de sejurul petrecut la schi.

În ultimii ani, tot mai multe persoane şi-au îndreptat atenţia spre sporturile de iarnă, în special spre ski, aşa că aceste pârtii din Poiana Braşov s-au bucurat de popularitate şi mai mare. Cei care doresc o mică escapadă în weekend, în vacanţele de iarnă sau în câteva zile de relaxare, pot alege cu încredere această destinaţie, în loc să bată drumul până în Austria sau spre alte pârtii faimoase din Europa. 

Iar dacă eşti pe cale să pui schiurile pe maşină şi săniuţa copiilor în portbagaj şi să te îndrepţi spre Poiană, zăboveşte puţin, fă-ţi temele şi află ce pârtii te aşteaptă acolo. 

Acest ghid o să-ţi fie de ajutor. 

| MyTex.ro

Ghidul complet cu Pârtiile din Braşov

Dacă o să cauţi pe internet o să găseşti informaţii contradictorii legate de numărul pârtiilor din Poiană. Unii zic că sunt 12, alţii că sunt 8, alţii că sunt mai puţine. Adevărul este că în Poiană există 4 pârtii principale mari: Sulinar, Subteleferic, Pârtia Lupului şi Drumul Roşu. În afară de acestea, mai există încă două pârtii rezervate începătorilor, inclusiv copiilor care caută un derdeluş bun pentru sanie. E vorba despre Bradul şi Stadion. Acum, între aceste pârtii sunt mai multe conexiuni sau părţii secundare, mai mici sau chiar pârtii închise, unele nici măcar nu au denumire. 

În acest ghid, vom face referire cel mai mult la pârtiile principale, în funcţiune. De asemenea, le enumerăm mai jos în ordinea gradului de dificultate, de la simplu la avansat. 

1. Pârtia Stadion

Aceasta este recunoscută ca fiind cea mai uşoară pârtie din Poiană, diferenţa de altitudine dintre cea de plecare şi cea de sosire fiind doar de 30 metri. Are 612 metri lungime şi pleacă de la cota 1040 m. Este rezervată începătorilor, copiilor şi adolescenţilor. Aşa că dacă este prima dată când pui schiurile în picioare, este recomandat să faci asta aici, pe Pârtia Stadion, pentru că te vei putea antrena mai în siguranţă. 

| MyTex.ro

2. Pârtia Bradul

Dacă Stadion este cea mai uşoară pârtie din “parcare” în Poiana Braşov, Bradul este tot o pârtie cu grad mic de dificultate, însă este cotată mai bine. Mulţi adulţi începători în ale skiului de aici îşi pornesc exersările înainte de a merge pe pârtii cu grade de dificultate mai mari. Pârtia Bradul este chiar la piciorul telecabinei Capra, imediat ce intri în Poiană. Ajungi uşor la ea şi probabil de aceea este şi atât de populară printre familii şi cupluri. Se întinde pe o lungime de doar 430 de metri şi are o diferenţă de nivel de 71 metri. Altitudinea sa de plecare este de la 11006 metri. Ca şi lăţime este dublă faţă de pârtia Stadion. 

3. Pârtia Drumul Roşu

Aceasta este cea mai lungă pârtie pe care nu ar trebui să o ratezi dacă ajungi în Poiană şi vrei să te dai cu schiurile. Gradul său de dificultate este uşor spre mediu şi nu este recomandată copiilor sau adulţilor care schiaza pentru prima dată. Pe harta pârtiilor din Poiană, Drumul Roşu e singurul colorat cu albastru. Are o lungime de 4752 metri şi coboară tocmai din apropiere de Vârful Postavaru. Drumul Roşu chiar este un drum pe care vara se circulă cu maşina, cu bicicleta sau la pas. În sezonul rece, când drumul se acoperă de zăpadă se transformă într-o pârtie frumoasă, ideală pentru alunecat pe schiuri. Cel mai înalt punct de plecare al pârtiei este la 1765 metri, iar la final ajunge la o altitudine de 1050m, având astfel o diferenţă de nivel de 715 metri. Lăţimea sa este destul de mică, de 22 metri. 

4. Pârtia Sulinar

Dacă ai trecut de stadiul de începător pe schiuri, e momentul să te îndrepţi spre o pârtie cu nivel de dificultate mediu. Iar aceasta poate fi Sulinar. Interesant este că pe lungimea sa, aceasta pârtie are două porţiuni de traseu foarte dificil (negru), însă ele se pot ocoli uşor, în siguranţă, pe pârtiile late, special amenajate. 

Pune schiurile în picioare şi pregăteşte-te să aluneci pe zăpadă – prima dată o să treci pe Drumul Doamnelor sau Express, apoi pe Zidul Mare, o porţiune mai abruptă pe care poţi alege să o ocoleşti; ajungi la Canal, iar la final o să observi că pârtia Sulinar se intersectează cu Drumul Roşu şi Pârtia Subteleferic. De aici, poţi să o iei pe porţiunea roşie din pârtia Subteleferic, poţi vira la dreapta spre Pârtia Bradul sau poţi vira la stânga spre pârtia Drumul Roşu. 

Pârtia Sulinar are o lungime de 2820 m, o diferenţă de nivel de 635 metri şi o lăţime medie de 35 metri. 

5. Pârtia Subteleferic

În acest punct am ajuns la pârtiile cu dificultate dificilă. Subteleferic are o denumire inspirată pentru că este pârtia care se află imediat sub teleferic, ceea ce înseamnă că este cea mai abruptă din pârtiile din Poiană. Dacă vrei să porneşti pe ea, urcă la staţia de sus a Gondolei şi ia-o în jos spre lacul Ruia. Peisajul este superb aici, dar aşa cum probabil te aştepţi este rezervat doar avansaţilor care se pot aventura pe o pârtie atât de în pantă. La coborâre, spre segmentul final se întrepătrunde cu Pârtia Sulinar. 

Subteleferic pleacă de la cota 1700 m, ajunge la 1050 m şi are o lungime de 2200 metri. 

6. Pârtia Lupului

Această pârtie este rezervată schiorilor care pot ataca fără probleme traseele roşii. Porneşte din partea de sus a Telescaunului Ruia, la 70 metri distanţă de staţia de sus a Telegondolei. Atunci când nu este suficientă zăpadă, segmentul S din această pârtie este închis. Dacă o să mergi pe această pârtie, o să treci pe lângă renumită Cabana Postavaru, iar apoi poţi coborî pe Drumul Roşu, pe Telescaunul Lupului de jos sau spre intersecţia cu pârtiile Roşu şi Subteleferic. 

Pârtia Lupului pleacă de la 1703 altitudine, se întinde pe o lungime de 2605 metri şi coboară până la cota 975 metri. 

Mai există şi alte pârtii în Poiană, precum Kanzel, Pârtia Cocoşului, Pârtia Mărcuş şi alte pârtii special amenajate pentru snowboarding şi trasee pentru schi de fond. Nici măcar nu trebuie să pleci cu schiurile în spinare de acasă, pentru că în Poiana găseşti uşor magazine cu echipamente de schi, centre de închiriere şi chiar şcoli cu instructori de schi. În apropierea pârtiilor sunt mereu baruri şi restaurante ca să-ţi iei avânt la plecare şi să te încălzeşti la sosire. 

P


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Român
6 ore în urmă

Pârtii insuficiente,unde se îngrămădesc toate categoriile de “sportivi”,o stațiune unde mai degrabă trebuie sa te ferești de inconștienții de pe pârtii decât să poți schia liniștit.Se construiește în continuare fără limită,nu se tine cont de infrastructură exact cum s a… Citeşte mai mult »

Român
6 ore în urmă

Din cate îmi amintesc,au vrut din Suedia sa vina să facă pârtiile cum trebuie,sa aducă condițiile la standarde normale,etc însă Udrea, fostă ministru al Turismului a refuzat și a făcut ea varianta mai ….. autohtonă.Ghiciti la cine au ajuns instalațiile,… Citeşte mai mult »

Ultima modificare a 6 ore în urmă de către Român
Român
5 ore în urmă

In primul rand,pe drumul Roșu,care este și cel mai periculos din punct de vedere al înghesuielii și amestecului de nivel pricepere,plus cozile de copii mici de la școlile de schi, când crează condiții periculoase,ar trebui interzis accesul snowboard istilor.Nu aveți… Citeşte mai mult »

Back to top button