Accident mortal pe DN 1, aproape de intrarea în județul Brașov
Accident mortal pe DN 1. Acesta s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în județul Sibiu, în afara localității Veștem.
O mașină în care erau trei tineri din județul Covasna a derapat și a ieșit de pe carosabil. Unul dintre aceștia, în vârstă de 28 de ani, a decedat, ceilalți fiind internați în spital cu mai multe leziuni
Accident mortal pe DN 1
Potrivit IPJ Sibiu, accidentul s-a produs în jurul orei 01.00, pe DN 1, km. 295+100m, în afara localității Veștem: „Din primele cercetări efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier Sibiu, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Sibiu – Brașov, la km. 295+100 m, în afara localității Veștem, în apropiere de Hula Bradului, pe un tronson de drum în curbă la stânga, un tânăr în vârstă de 27 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara drumului. Din păcate, în urma accidentului, pasagerul dreapta față, în vârstă de 28 de ani, care a fost proiectat în afara autoturismului, a decedat la spital, din cauza rănilor suferite. De asemenea, șoferul și un alt pasager, de 30 de ani, au fost răniți și au fost transportați la spital conștienți. Aceștia au suferit traumatisme cranio-faciale și toracice. Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative”.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.