Contractul pentru Stadionul Tineretului a fost scos la licitație
Contractul pentru Stadionul Tineretului a fost scos la licitație
Compania Națională de Investiții (CNI), aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, a scos la licitație în SICAP contractul de 109 milioane lei pentru proiectare și execuție lucrări la Stadionul Tineretului din Brașov.
Lucrările vor dura doi ani, din care 5 luni proiectare și 19 luni execuție, 60 de luni fiind perioada de garanție.
Guvernul a aprobat, în ședința din 7 noiembrie, indicatorii tehnico-economici pentru construirea Stadionului Tineretului din municipiul Brașov.
Potrivit memoriului tehnic depus la Agenția de Protecția Mediului (APM) Brașov, care a dat în august avizul de mediu, din actualul stadion va mai fi păstrată doar suprafaţa de joc.
Vor fi demolate tribunele şi celelalte construcţii, având în vedere că acestea au ajuns într-o stare avansată de degradare.
Stadionul Tineretului va avea o capacitate totală de 9.716 locuri și un teren de fotbal cu o dimensiune de 105 m pe 68m; totodată, vor fi realizate spații pentru jucători și oficiali, vestiare, unitate de prim ajutor şi tratament pentru jucători şi oficiali, puncte de prim ajutor pentru spectatori, post de control antidoping, grupuri sanitare, sală pentru conferinţe de presă, zone de parcare (151 locuri pentru parcare auto și 2 locuri de parcare pentru autocare), instalație de iluminat nocturnă.
Proiectul prevede și că o parte din consumul de energie electrică va fi asigurat din surse proprii, prin intermediul unui sistem compus din 116 panouri fotovoltaice monocristaline.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.