Sport

Euro 2024. Cum va arăta viitorul României după 25-30 cu Franța / Declarația antrenorului Florentin Pera

Euro 2024.

Naționala de handbal feminin a României a lăsat o frumoasă impresie în meciul cu Franța, de la Debrecen, primul susținut de tricolorele noastre în grupa principală.

Deși au pierdut, 25-30, elevele antrenorului Florentin Pera au jucat în multe momente de la egal, la egal cu adversarele, care sunt și vicecampioane olimpice, la mijlocul reprizei secunde scorul fiind 16-16 (min. 42), apoi 19-19 (min. 46), atunci când Bianca Bazaliu „marca la foc automat”, așa cum a scris L’Equipe.

Bianca Curmenț, portărița Coronei Brașov, a avut câteva intervenții deosebite (6) în partea a doua a disputei, iar coechipiera sa de la echipa de club, Alisia Boiciuc, a înscris 2 goluri.

Euro 2024

Am făcut un joc foarte bun. Vreau să-mi felicit jucătoarele, având în vedere că am întâlnit una dintre cele mai bune echipe din lume, campioana mondială. Echipă noastră tânără nu a fost cu nimic mai prejos decât cea a Franței. Am avut o apărare bună, cu mici momente în care nu am fost concentrați, dar cred că am arătat maturitate. Pe final, lipsa de experiență s-a văzut, am ratat situații clare, iar Franța ne-a taxat. Au handbaliste cu multă experiență, au o echipă omogenă, au avut în lot 14 campioane mondiale din turneul final de anul trecut! Au jucătoare care au luat decizii bune. Dar, indiferent de rezultat, a fost un joc care ne dă speranțe. În viitor, am încredere ca echipa noastră poate să învingă și formații de talia Franței”, a declarat Florentin Pera, după partidă, conform welovesport.ro.

Articole asemănătoare

România (0 p) întâlnește astăzi, de la ora 16.30, reprezentativa Suediei (2 p), în al doilea său joc din faza grupelor principale.

Foto: Facebook FRH


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button