Politic

Theodor Stolojan: „România are 7 ani de corset financiar”

Theodor Stolojan: „România are 7 ani de corset financiar”
Fostul premier din anii ’90, liberalul Theodor Stolojan, a afirmat aseară că mesajul transmis la alegerile parlamentare de către români este clar: susținerea unei coaliții pro-europene, care nu poate fi realizată fără PSD, ceea ce implică o majoritate parlamentară alcătuită din PSD, PNL, USR și UDMR. Stolojan afirmă că este ultima oportunitate să colaboreze pentru partidele pro-europene, care se confruntă cu un „puternic val populist-naţionalist”. În caz contrar, avertizează el, în patru ani, aceste partide pro-europene riscă să dispară complet, scrie digi24.ro.

Fostul premier, economist de profesie, subliniază că următorul Guvern, indiferent de cine va face parte din el, se confruntă deja cu un „corset financiar” până în 2031.

Numai împreună aceste partide pot face o majoritate solidă pro-europenă şi sigur care poate susţine un guvern pro-european. Dar întâi e nevoie ca aceste partide să ajungă la concluzia că trebuie să coopereze, să formeze această majoritate. Şi aici votul românilor este limpede şi, după părerea mea, este ultima şansă pe care o au aceste partide pro-europene de a coopera şi a forma această majoritate pro-europeană. Spun asta pentru că acest val populist, naţionalist, suveran este puternic, a obţinut acum nişte procentaje foarte bune. Şi dacă noi, partidele pro-europene, nu înţelegem acest mesaj dat de către cetăţenii României, la următoarele alegeri ajungem la lada de gunoi. Este limpede că atunci partidele naţionaliste vor avea majoritatea”, a declarat liberalul.
Stolojan afirmă că, deși există diferențe între valorile și ideologia partidelor pro-europene, în prezent „s-a produs o clarificare pe scena politică românească, atât în privinţa alegerilor prezidenţiale, cât şi a formării acestor majorităţi parlamentare”.

Acum au devenit irelevante diferenţele de valori între PSD, PNL, UDMR, USR. Vorbesc la nivelul cetăţeanului. La nivelul cetăţeanului este limpede că la ora actuală este o confruntare între curentul pro-european şi curentul naţionalist, suveran. Despre asta discutăm acum. Deci, cu alte cuvinte, ceea ce ne diferenţează între noi, PSD, PNL, USR, UDMR, va trebui să găsim baza comună de înţelegere. Şi această bază comună de înţelegere, după părerea mea, trebuie să fie faptele, realitatea cu care se confruntă în prezent România”, spune Stolojan.
Fostul premier mai susține că formarea majorităţii parlamentare pro-europene este o necesitate și asta pentru că sunt în joc 80 de miliarde de euro, adică toate programele României.

Vorbim aici de Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), de programele pe care România le-a agreat cu Uniunea Europeană pe perioada 2021-2027, acea planificare pe şapte ani de unde vin fondurile de coeziune, vine dezvoltarea României, de fapt. Vorbim mai nou de Planul Structural Naţional pe termen mediu 2025-2031, şapte ani, în care România deja s-a angajat cu Uniunea Europeană.Noi n-am discutat în campania electorală nimic de faptul că următorul guvern, indiferent care va fi, are un corset financiar deja. Nu e un guvern care face ce vrea el. Nu. România s-a angajat deja cu Uniunea Europeană că în următoarea perioadă, 2025-2031, va reduce deficitul bugetar de undeva de la aproape 8% cât va fi în acest an, la 2,5% în 2031.Ne-am angajat că în trimestrul 1 2025 vom face reforma fiscală. Iată, deci, o serie de constrângeri la care majoritatea parlamentară şi guvernul care se vor forma vor trebui să vină să spună românilor cum facem, cum respectăm aceste angajamente. Deci orice guvern care vine la guvernare în România va trebui să îndeplinească aceste angajamente pe care ni le-am asumat”, a explicat Stolojan.

Întrebat despre importanța alegerii președintelui duminică, 8 decembrie, în contextul formării guvernului, Stolojan a afirmat că „foarte mult”, deoarece fiecare președinte va căuta să sprijine constituirea unei majorități parlamentare.

Şi domnul Georgescu va încerca acest lucru, dacă cumva iese, şi doamna Lasconi va încerca să faciliteze formarea unei majorităţi parlamentare. Preşedinţii au un rol de a pune la masă toate partidele politice de a afla părerile lor şi în final de a respecta Constituţia în desemnarea unui candidat de prim-ministru”, a conchis Stolojan.

Întrebat ce ar trebui să facă concret aceste partide pro-europene în următorii ani ca cetăţenii să simtă că direcţia aceasta pro-europeană este favorabilă, Stolojan a spus că ele trebuie „să realizeze reformele pe care cetăţenii le cer şi care au fost amânate ani şi ani de zile”.

Reformarea clasei politice. Avem 475 de parlamentari în România. Este enorm faţă de o ţară unde populaţia a scăzut foarte mult. Am avut un referendum. Noi am susţinut reducerea la 300 de parlamentari. Ne-am dorit ca şi celelalte partide să agreeze o asemenea măsură. Mai departe, trebuie făcută reforma clasei politice, schimbarea de optica. Adică cetăţenii ne-au spus foarte limpede, degeaba raportaţi în statistică nu ştiu câţi kilometri de autostradă, nu ştiu câte spitale vreţi să faceţi. Dacă ne neglijaţi pe noi, oamenii de rând şi pe fiecare om în parte, se simte că nu face parte din ce înseamnă o guvernare pentru oameni. De aceea, libertatea, drepturile fundamentale ale omului vor trebui să fie aşezate la baza oricărui act de guvernare şi a oricărei legi aprobate de Parlament. Amintiţi-vă despre politicizarea administraţiei publice de la nivel central şi local. Amintiţi-vă despre inechităţile care au nemulţumit cel mai mult pe omul de rând, de pe stradă, omul obişnuit. De ce? Pentru că el vede aroganţă, vede cheltuieli inutile, exorbitante pe care le angajează guvernarea”, a spus Stolojan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
23 ore în urmă

,,Proioropienii” nu au făcut nimic pentru țară, doar au furat-o și stors-o. Ar fi timpul să avem și niște partide pro-BRICS, nu!? Să lucrăm pentru noi, nu pentru licurici.

Ultima modificare a 22 ore în urmă de către Barbu Gh.
Back to top button