Politic

Despre POT și ce înseamnă să fii român… / Cine este Anamaria Gavrilă

Despre POT și ce înseamnă să fii român…

Nou intrat în Parlamentul României, Partidul Oamenilor Tineri (POT) este un partid politic suveranist care susține deschis, prin declarațiile făcute pe TikTok, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din 2024.

Potrivit Europa Liberă, în iulie 2023, Anamaria Gavrilă (41 de ani), care cu trei ani înainte fusese aleasă deputat pe listele AUR, a fondat, împreună cu sora ei și cu o doctoriță din Hunedoara, Partidul Oamenilor Tineri (POT). Gavrilă a părăsit în 2021 AUR, din cauza neînțelegerilor cu conducerea partidului și a rămas deputat independent.

În luna iunie a acestui an, partidul său a participat la alegerile locale și a reușit să câștige 18 mandate de primari și 11 de consilieri locali, potrivit datelor AEP. Acum, depășind pragul electoral de 5%, POT a intrat în Parlamentul României.

Despre POT și ce înseamnă să fii român…

Anamaria Gavrilă are masterat în finanţe şi real-estate la Universitatea din Reading, în Anglia. Între 2002 și 2007 a studiat economie la Universitatea de Vest din Timișoara. Între 2017 şi 2018 a lucrat pentru GLL Real Estate Partners în Germania. A participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania, potrivit CV-ului încărcat pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Conform informațiilor de pe site-ul sieupot.ro, partidul nu are sediu fizic. La numărul de telefon afișat nu răspunde nimeni, iar pe WhatsApp oricărui mesaj i se răspunde automat: vei fi contactat de către partid, așa cum au remarcat jurnaliștii de la Europa Liberă.

Pe pagina de internet a partidului e și programul politic, fiind explicat și ce înseamnă să fii român: Misiunea de Român este să lăsăm o țară mai bună, în care românii trăiesc în armonie, prosperitate și cu demnitate pe plan internaționalRomânia trebuie să avanseze în dezvoltarea sa, dar această dezvoltare ar trebui să conducă, în final, spre armonie – între oameni, între om şi natură şi mediul său înconjurătorTrebuie evitat trendul de a reduce omul la un simplu număr, o statistică şi un consumator”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
ho-ho-ho
1 zi în urmă

Nu văd nicăieri menționat că acest „articol” este publicitate plătită. Nu mai aveți nicio rușine, nu?

Barbu Gh.
Răspunde la  ho-ho-ho
1 zi în urmă

Faraoane, dacă-ți alegeai un alt pseudonim mai meritai a fi băgat în seamă.
Nu-ți place, citește bezebeaua.

Willy
1 zi în urmă

Asta e articol platit sau mostra de slugarnicie? Cum am tot citit aici tot felul de mostre putiniste? Huoooo, rusineeeee!

Back to top button