112

Accident rutier în Brașov, provocat de un ucrainean beat criță

Accident rutier în Brașov, provocat de un ucrainean beat criță…

Șoferul a provocat un accident soldat cu pagube materiale.
„La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, produs pe strada Zizinului, din municipiul Brașov. Astfel, față de sesizarea primită, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, a identificat autoturismele implicate, precum și pe cei care le-au condus.

De asemenea, polițiștii au mai observat că unul dintre conducătorii auto, un bărbat de  34 de ani, de cetățenie ucraineană, prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, astfel că a fost testat, iar rezultatul aparatului a indicat o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de valoarea înregistrată de aparatul etilotest, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, ce vor determina cu exactitate concentrația de alcool din organism”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
 
Cercetările sunt continuate pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Un comentariu

  1. Hoholul nenorocit de ce nu era pe front!? Stă bine-mersi pe banii redușilor mioritici, așa-i!?
    N-ar mai avea zile el și guvernații dâmbovițeni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button