Nicolae Ciucă e istorie pentru PNL / Cine ar fi viitorul președinte al partidului
Nicolae Ciucă e istorie pentru PNL. Asta după scorul extrem de slab înregistrat de acesta în turul întâi al alegerilor preziidențiale, unde finaliștii pentru runda a doua, din 8 decembrie, sunt independentul Călin Georgescu și Elena Lasconi (USR).
Senatorul liberal Daniel Fenechiu a relatat pentru RFI cu privire la eșecul lui Nicolae Ciucă: „Eu cred că cel mai mult a contat faptul că domnul Ciucă a intrat foarte târziu în campania electorală și lumea nu a apucat să-l cunoască așa cum este cu adevărat. Pe de altă parte, a contat și această mezalianță pe care am avut-o cu PSD-ul, care a făcut destul de necredibil mesajul domniei sale, că încercăm cu adevărat să construim un pol de dreapta. Nu în ultimul rând, probabil a fost și o anumită abordare a unor colegi, probabil a multor colegi, care nu cred că s-au implicat așa cum ar fi trebuit”.
Nicolae Ciucă e istorie pentru PNL
Daniel Fenechiu a menționat că un congres al PNL va fi organizat la începutul anului 2025 și crede că Ilie Bolojan (foto, mai jos), președintele Consiliului Județean Bihor, este în pole-position pentru a deveni noul președinte al partidului.
Nicolae Ciucă e istorie pentru PNL
Chestionat dacă PNL mai poate salva ceva în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică, Daniel Fenechiu a răspuns: „Dacă stau și mă gândesc totuși că suntem un partid cu 1.200 de primari, cu zeci de președinți de consilii județene, cu 300.000 de membri, eu cred că în ipoteza în care oamenii noștri se vor mobiliza, scorul cu siguranță poate fi mai bun decât acest dezastru de la prezidențiale”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
BA NOI VREM CA ÎNTREAGA HOLERĂ GALBENĂ SĂ DEVINĂ ISTORIE, NU DOAR REDUSUL ĂSTA DE APEVIST, SCUZATĂ FIE-MI PLEONASMUL!!! CĂ E DEJA DE MULT CEVA URÂT MIROSITOR ACEST PEDELE&PENELE!!! Lângă țărăniști, la tomberonul istoriei, să ajungă, le dorim. La propriu… Citeşte mai mult »
MORȚII MAMII VOASTRE, IAR CENZURAȚI!?
Doar după ce vă înjură cititorii postați comentariile!?
De ce latri la plural? Sunteti un grup?