Expres

Fiul cel mare al prințesei Norvegiei, reținut pentru viol

Fiul cel mare al prințesei Norvegiei a fost reținut pentru viol. Poliţia norvegiană a anunţat astăzi reținerea fiului cel mare al prinţesei moştenitoare Mette-Marit a Norvegiei, sub acuzația de viol.

Poliţia a extins acuzaţiile împotriva lui Marius Borg Hoiby. Actul de acuzare include, de asemenea, un caz de încălcare a articolului 291b din Codul penal pentru relaţii sexuale cu o persoană care este inconştientă sau care din alte motive nu se poate opune faptei”, se arată într-o declaraţie a poliţiei.

Ancheta a fost demarată în august. Hoiby, în vârstă de 27 de ani, a fost reţinut luni seară, la ora locală 23:12, în timp ce se afla în maşină împreună cu fosta sa iubită – protagonista incidentului care a dus la prima arestare. Urmează să se decidă dacă va fi prezentat în faţa unui judecător care va hotărî o eventuală arestare preventivă.

Marius Borg Hoiby a fost reţinut timp de câteva ore și la începutul lunii august, în urma unui incident care a avut loc în apartamentul fostei sale iubite, fiind acuzat de vătămare corporală, pagube materiale şi ameninţare, într-un dosar care a fost extins ulterior şi care le include pe două dintre fostele sale partenere şi o altă persoană.
La câteva zile după arestarea sa în august Hoiby a recunoscut o parte dintre acuzaţii, invocând probleme asociate consumului de alcool şi de alte substanţe, dar şi probleme psihice, notează Știrile PRO TV.

Casa Regală Norvegiană a fost reticentă în a comenta cazul lui Marius Borg Hoiby, notează EFE. Prinţul moştenitor Haakon a făcut o scurtă referire la acest caz de două ori în public, numind situaţia “dificilă” şi “gravă” şi precizând că nu doreşte să facă alte comentarii în cursul desfăşurării anchetei.

Marius Borg Hoiby nu are angajamente oficiale cu Casa Regală Norvegiană, deşi participă la unele sărbători precum ziua de naştere a fraţilor săi vitregi şi a menţinut o relaţie atât cu Haakon, cât şi cu regele Harald al V-lea al Norvegiei şi cu regina Sonja.
El este născut dintr-o relaţie anterioară căsătoriei din 2001 a mamei sale cu Haakon, prinţul moştenitor al tronului norvegian.
Prinţesa Mette-Marit mai are doi copii, prinţesa Ingrid Alexandra şi prinţul Sverre Magnus.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button