Politic

Adrian Veștea, final de mandat

Adrian Veștea, final de mandat

Într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, Adrian Ioan Veștea anunță încheierea mandatului său în fruntea Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
Demisia e necesară, întrucât Adrian Veștea urmează să depună jurământul în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, pentru perioada 2024-2028, funcție pe care a ocupat-o șapte ani, până în 15 iunie 2023.

„Final de mandat în fruntea Ministerului Dezvoltării: Cu Dumnezeu și Brătianu înainte!
Într-o lume în continuă schimbare, să rămâi fidel propriilor valori și să îți urmezi drumul cu demnitate este un adevărat act de curaj. Este din ce în ce mai greu să găsești echilibrul între agitația din jur și liniștea interioară, dar tocmai această provocare ne definește caracterul și tăria de a merge mai departe.
Astăzi închei cu emoție șaptesprezece luni de activitate ca ministru al dezvoltării, o perioadă care mi-a adus multe satisfacții. Rămân cu amintiri prețioase: strângerile de mână, proiectele duse la bun sfârșit alături de oameni extraordinari, cărora le mulțumesc. Sunt recunoscător pentru oportunitatea de a contribui, ca liberal și om politic, la dezvoltarea comunităților din toate județele țării.
Le mulțumesc colegilor din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei pentru profesionalismul și implicarea lor. Am avut alături o echipă de adevărați profesioniști, care au demonstrat prin muncă și dedicație că dezvoltarea țării este un scop comun”.

Postarea este însoțită de o fotografie în care Adrian Veștea apare sprijinind o icoană și un tablou care îl reprezintă pe Ion C. Brătianu, despre care spune că îl însoțesc pretutindeni unde are locul de muncă.

Pentru mine, locul de muncă sau biroul nu au fost niciodată mai importante decât valorile în care cred și emoțiile pe care le trăiesc. Acestea mă însoțesc mereu, fie că sunt la Brașov, București sau Alba Iulia.
De mai bine de douăzeci de ani, această icoană și acest tablou cu Brătianu sunt simbolurile care îmi aduc aminte de credința și apartenența mea. Ele reprezintă esența unui drum pe care l-am parcurs cu responsabilitate și suflet.
Vă mulțumesc!
”, a mai scris Adrian Veștea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
vax populi
3 ore în urmă

Hai,acasa,Adita,draga.Hai,acasa,ca te asteptam cu drag si spor.

Back to top button