Ziua pentru care ar trebui să fim mândri că suntem brașoveni

Ziua pentru care ar trebui să fim mândri că suntem brașoveni

Astăzi se împlinesc 37 de ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Braşov, iar „Asociaţia 15 Noiembrie 1987” îi aşteaptă pe braşoveni la ceremonia ce se va desfășura, ca de obicei, la Troița de la Spitalul Județean (de la ora 11.00), iar de la ora 18.30, la Centrul cultural Apollonia, în sala Doina Cornea, unde vor avea loc dialoguri între membrii asociației și tineri, despre evenimentele din 1987.
Iar sâmbătă este tradiționalul cros.

„Jos Ceauşescu! Jos comunismul!”

Pe data de 15 noiembrie 1987, la Braşov ca de altfel în întreaga ţară, se desfăşurau alegerile de deputaţi. Steagurile cu secera şi ciocanul şi cele cu chipul „iubitului conducător” se aflau peste tot în Braşov, nu numai la secţiile de votare. La Primăria oraşului şi la Comitetul judeţean de partid se aşteptau rezultatele care – oare cum altfel? – aveau să fie cele prevăzute, adică binecunoscutul procentaj de 99,9% participanţi la un scrutin în care candidaţii erau doar cei propuşi de Partidul Comunist.
În jurul orei 10.00, liniştea oraşului a fost spulberată. Câteva sute dintre muncitorii de la uzina „Steagul Roşu” au pornit într-un marş de protest spre centrul Braşovului. Pe măsură ce înainta, coloanei i s-au adăugat sute şi chiar mii de oameni. Erau elevi, studenţi, muncitori, oameni de diferite profesii, care pentru prima dată aveau curajul să protesteze şi aveau să o facă – aşa cum se va vedea – cu mult curaj, dar şi cu multă furie. Protagoniștii de atunci recunosc că fără brașovenii care li s-au alăturat ei poate nici nu ar mai fi trăit. „Chiar dacă în uzină eram câteva mii revoltați, am ieșit pe poartă câteva sute. Au fost peste 10.000 de oameni în stradă, fără ei nu am mai fi fost noi astăzi”, spune Marius Boeriu, președintele Asociației „15 Noiembrie” Brașov.
În faţa Spitalului Judeţean s-au auzit versurile din „Deşteaptă-te române!”, cântec interzis, imn ce avea să fie din nou intonat în Decembrie 1989. Tot atunci s-au strigat, pentru prima dată, şi doleanțele inimaginabile: „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Vrem libertate şi pâine!”, „Vrem duminica înapoi!”, „Vrem mâncare la copii!” şi „Vrem lumină şi căldură!”.
Pe străzi nu mai putea fi văzut în acele momente nici un miliţian, iar circulaţia era blocată peste tot. A fost o revoltă ce a surprins autorităţile, în primele momente, având în vedere că cea mai mare parte dintre lucrătorii aparatului de miliţie şi securitate se aflau în dispozitiv, pe la secţiile de votare, pentru a asigura desfăşurararea corespunzătoare a alegerilor.

Începutul revoltei

S-a stabilit la ancheta ulterioară evenimentelor, că unul dintre locurile principale unde a început revolta a fost secţia 440 (Matriţerie-Modelărie) de la Întreprinderea „Steagul Roşu”. Spiritul contestatar s-a manifestat încă din după-amiaza zilei anterioare, cea de 14 noiembrie, când muncitorii au constatat cu surprindere că li s-au făcut, fără nici cea mai mică explicaţie, reţineri din salarii. A fost picătura din paharul nemulțumirilor, într-o țară în care foamea, frigul și frica erau la ordinea zilei. La încercarea de a afla de ce li s-au tăiat salariile, au fost acuzaţi de instigare la grevă. Cei din schimbul III nici nu au mai pornit utilajele. A doua zi – deşi era duminică, munceau – când au venit și cei din schimbul I, pentru că nu primeau răspunsuri din uzină, după un marș furios prin curte și pe la birouri, au plecat spre sediul Primăriei şi al Comitetului judeţean de partid (actuala clădire a Prefecturii și Consiliului Județean), pentru a cere explicaţii.
Aici evenimentele au degenerat, ajungându-se la bruscări şi devastări, reacție firească în fața opulenţei în care trăiau şi lucrau cei din aparatul de partid. Acest fapt a fost constatat de oamenii care au pătruns în cele două clădiri şi care aruncau pe geamuri, celor rămaşi afară, portocale, pâine, sticle de cola, ţigări fine. Ceea ce pare absolut firesc astăzi, atunci părea un adevărat lux, în condiţiile în care aproape toate alimentele de bază erau cartelate, ca în vremuri de război. Uriașul tablou al lui Ceaușescu a fost dat jos și călcat în picioare.
Deşi autorităţile au fost luate prin surprindere, au reacţionat rapid şi unitar, coloanele cu manifestanţi au fost în cele din urmă împrăştiate şi s-au operat imediat arestări. Cele mai multe arestări s-au făcut însă a doua zi şi în zilele următoare.

Anchetele, procesul, deportările

Arestările au fost făcute, în zilele ce au urmat, destul de discret şi „politicos”. Cei vizaţi – şi au fost peste trei sute de persoane – erau „invitaţi” la Miliţie pentru o declaraţie. Acolo însă au urmat brutalităţile şi mai ales torturile.
Anchetele, pentru unii din cei arestaţi, s-au desfăşurat atât la Braşov, cât şi la Bucureşti. Identificarea capilor revoltei s-a făcut pe baza prelucrării imaginilor realizate de secţia „F”(filaj) din Securitate, pe baza informaţiilor obţinute prin tortură de la cei arestaţi în prima şi a doua zi, dar mai ales pe baza informaţiilor oferite de reţelele de informatori din întreprindere şi din întregul oraş. „Sistemul” funcţiona eficient.
Pentru a se lucra cu operativitate, echipele de anchetatori au fost suplimentate cu efective din alte judeţe.
Anchetele și torturile, fizice și psihice, au fost extrem de dure. Și evocarea lor este la fel de dureroasă și azi, mărturiile fiind greu și de citit și de ascultat.
Procesul muncitorilor – o mascaradă – a avut loc pe data de 3 decembrie 1987 şi s-a desfăşurat cu uşile închise. A fost foarte atent monitorizat de primul-secretar al judeţului, Petre Preoteasa, şi de Securitate. Cu o zi înainte, pentru buna lui desfăşurare, venise de la Bucureşti chiar ministrul de Interne, Petre Postelnicu. Anterior, în numeroase şedinţe de partid, se ceruse chiar pedeapsa cu moartea, pentru a da un exemplu. 61 din cei arestaţi iniţial au fost condamnaţi la pedepse cu executare la locul de muncă între 6 luni şi 3 ani, iar suplimentar s-a luat măsura îndepărtării lor din oraş şi a stabilirii domiciliului obligatoriu în alte oraşe, deşi hotărârile cu privire la asemenea măsuri fuseseră abrogate încă de la sfârşitul anilor ’50.
Soţiilor/soților acestora li s-a cerut să-şi urmeze soţii/soțiile sau să divorţeze, fiind permanent tracasați de organele de Securitate şi Miliţie.
Câţiva dintre cei care au condus revolta au murit inexplicabil. Primele și cele mai cunoscute cazuri sunt Cornel Vulpe şi Vasile Vieru, oameni tineri, care au murit la scurt timp după anchetă, îmbolnăvindu-se fulgerător şi ireversibil. În anii trecuți de atunci, peste 30 dintre „novembriști” au trecut prematur la cele veșnice.
Până acum, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru brutalitatea cu care a anchetat. Numele lor se cunosc, dar foarte mulţi dintre ei ocupă funcţii de răspundere şi în prezent. Ba unii au îndrăznit să-și dea victimele în judecată, cum este cazul torționarului Ristea Priboi, care l-a târât în instanță pe Werner Sommerauer, una dintre figurile emblematice ale revoltei.

Cenzură totală

La vremea aceea, informaţiile cu privire la evenimentele petrecute la Braşov au fost strict controlate de partid şi de Securitate, fiind instituită o cenzură totală.
Nu s-a ştiut aproape nimic nici în localităţile apropiate din judeţ şi cu atât mai puţin în cele din afara judeţului. Informaţii, însă, ne parveneau pe calea undelor, de la posturile de radio „Europa Liberă” şi „Vocea Americii”. Erau ascultate cu înfrigurare, fără a fi însă comentate, de teama informatorilor. De asemenea, informaţii importante despre revolta muncitorilor de la Braşov au ținut prima pagină săptămâni la rând în ziare din străinătate, în mod deosebit din Franţa, Italia şi Germania.
În presa românească, atât în cea centrală, cât şi în cea locală, nu transparea nici cel mai mic indiciu despre cele petrecute. Titlurile lunii noiembrie 1987, din gazetele româneşti, care ţineau capul de ziar, erau cele referitoare la rezultatele alegerilor, vizita întreprinsă de Ceauşescu în Iugoslavia, vizita ce urma să o facă în Egipt, vizita oficială de prietenie a preşedintelui Etiopiei…

Ar face și azi la fel

Președintele Asociației 15 Noiembrie 1987, Marius Boeriu, deși are multe decepții, spune că ar face și acum la fel, ar avea același curaj: „Noi, în 87 aşteptam altceva, deci am fost o generaţie de sacrificiu. Aveam 20 de ani, am fost copii care am stat la coadă, au venit anii 90, nu prea s-a schimbat mult, comunismul n-a picat în anii 90. Cu lipsurile respective, cu mizeria efectivă în care am trăit noi, deci o generaţie de sacrificiu”.

„Începutul sfârşitului” pentru regimul comunist din România

Pentru mulți istorici străini, revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 1987 a fost „începutul sfârșitului” pentru regimul comunist din România, chiar dacă a fost o revoltă de o zi, şi cea mai semnificativă acţiune de dizidenţă din Europa de Est a sfârşitului de deceniu.
În 2017, la 30 de ani de la acel moment istoric, care a pus România pe harta anticomunismului european, Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, prin directorul său, Nicolae Pepene, a dezvoltat un întreg proiect cultural – cuprinzând filmul documentar „Brașov 1987. Doi ani prea devreme” (regia Liviu Tofan), un album de benzi desenate cu acelaşi titlu, o gală aniversară şi o expoziţie – un ansamblu menit să valorizeze la nivel național și internațional momentul istoric 15 Noiembrie 1987, cu scopul de a asigura o aniversare care să onoreze comunitatea brașoveană și statul român.
„Am vrut să aducem la locul cuvenit această revoltă care ar trebui să ne facă să fim mândri că suntem braşoveni”, spunea directorul Muzeului de Istorie.
Expoziția „Brașov 1987” poate fi și acum vizitată la Muzeul Județean de Istorie (Casa Sfatului).
Expoziția cuprinde documente și artefacte istorice referitoare la revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987. Sunt prezentate în premieră obiecte personale ale participanților la revoltă, piese aduse de la Penitenciarul Jilava, tehnică operativă folosită de Securitatea română, obiecte de viață cotidiană din perioada anilor ’80, filme din arhiva TVR, imagini din arhiva AGERPRES, exemplare din presa internațională etc.