Delicte

Spărgător de autoturisme, încătușat de polițiștii brașoveni

Un spărgător de autoturisme a fost încătușat de polițiștii brașoveni. Agenții din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 l-au reținut, după ce l-au prins cu ajutorul polițiștilor locali.

„La data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 01:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați de către polițiștii din cadrul Poliției Locale Brașov cu privire la faptul că au depistat un bărbat în timp ce acesta ar fi sustras bunuri dintr-un autoturism parcat pe strada Dorobanților, din municipiul Brașov.

În baza sesizării primite a fost constituită o echipă operativă, iar în urma verificărilor întreprinse a rezultat faptul că, în timp ce se afla pe strada Dorobanților, un bărbat ar fi pătruns într-un autoturism, după ce anterior încercase să pătrundă, fără succes, în alt autovehicul parcat pe aceeași stradă.

În scurt timp, cu sprijinul Poliției Locale Brașov, bărbatul bănuit, de 26 de ani, a fost identificat și condus la sediul Poliției Municipiului Brașov, unde, în urma controlului efectuat, asupra sa au fost descoperite mai multe obiecte, între care și un telefon mobil, pe care acesta l-ar fi sustras dintr-un alt autoturism, parcat pe strada Gării, din municipiul Brașov”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului și introducerea acestuia în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Braşov, pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la furt calificat și furt calificat. Cercetările sunt continuate de agenții de la Secția 3 de Poliție Brașov, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Update – Poliția Locală Brașov:

„În noaptea de 10/11 noiembrie 2024, în timp ce executa serviciu ordonat la Direcția Fiscală Brașov, un lucrător al Poliției Locale Brașov a surprins pe camerele de supraveghere o persoană de sex masculin în timp ce încerca portierele autoturismelor parcate pe Str. Dorobanților, reușind chiar să pătrundă în unul dintre acestea. Imediat a solicitat sprijinul echipajelor de polițiști locali din proximitate, care au intervenit prompt și au interceptat în cel mai scurt timp persoana în cauză. Ulterior stabilirii identității, aceasta a fost predată de polițiștii locali, împreună cu bunurile găsite asupra sa, către lucrătorii secției de poliție în vederea continuării cercetărilor”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button