Expres

Producătoarea Mona Segall ar putea părăsi Antena 1

Producătoarea Mona Segall ar putea părăsi Antena 1

Zvonuri din zona media anunță plecarea Monei Segal, producătoarea „Asia Express”, de la trustul Intact la PRO TV, în care a mai activat ca producător de divertisment cu mulți ani în urmă. Actorul Mihai Bendeac spune că Mona Segall va fi producătoarea unui nou show conceput de el, fără să dezvăluie televiziunea unde se va întâmpla acest lucru.
Despre Mona Segall, Bendeac afirmă că este „cel mai mare om de televiziune pe care l-a avut vreodată țara asta și cu care îmi doresc foarte mult să lucrez (…) Am scris două formate și, în mod cert, unul dintre ele o să se întâmple la anul”.

Speculațiile că Segall pleacă de la Antena 1 sunt legate de faptul că Bendeac nu ar putea să revină la trustul Intact, după ce a plecat de acolo cu scandal și procese. Iar pe surse a apărut informația că Bendeac poartă discuții pentru o emisiune la Pro TV.

Pe de altă parte, paginademedia.ro scrie că chiar dacă ieșirea lui Bendeac din emisiunea iUmor a fost una „cu scântei”, formatul de televiziune, dacă va fi realizat, ar urma să fie difuzat tot de Antena 1.

Antena 1 i-a cerut lui Bendeac daune de peste jumătate de milion de euro, pentru încălcarea obligației de a participa la filmările Sezonului 13 (toamna 2022) și Sezonului 14 (primăvara 2023) ale emisiunii iUmor, în timp actorul a solicitat de la post, la rândul lui, trei milioane de lei (adică 600.000 de euro).

Mona Segall (62 de ani), cu o experiență de peste 30 de ani în producția de televiziune, este producătoarea „Asia Express”, dar și a emisiunii „Chefi la cuţite”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
10 zile în urmă

Dacă ,,marele” chelbos spune că asta e cea mai ,mare”…

Back to top button