Expres

Avocatul Poporului a contestat la CCR legea pensiilor militare

Avocatul Poporului a contestat la CCR legea pensiilor militare

Avocatul Poporului a contestat la Curtea Constituţională (CCR) legea pensiilor militare, adoptată recent de Parlament. Instituţia, condusă de Renate Weber, reclamă, printre altele, nerespectarea principiului egalităţii în drepturi şi faptul că nu este indicată sursa de finanţare.

Avocatul Poporului mai semnalează încălcarea articolului 47, alineatul 2, din Constituţie, potrivit căruia „cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege”.

Potrivit noilor dispoziţii, legiuitorul primar stabileşte că actualizarea cuantumului pensiilor militare aflate în plată se realizează ori de câte ori se majorează solda de grad sau salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie sau salariul de funcţie al persoanelor vizate (…) Este adevărat că legiuitorul este liber să modifice condiţiile de stabilire a dreptului la pensie pentru viitor, iar dacă doreşte ca noile dispoziţii mai favorabile să fie aplicate şi persoanelor pensionate anterior, acest lucru trebuie prevăzut în mod expres de lege; însă astfel de modificări trebuie să fie în acord cu principiile constituţionale”, se arată în sesizarea Avocatului Poporului către Curtea Constituţională.

Luni, Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat legea pensiilor militare, potrivit căreia foştii militari, poliţişti sau agenţi din penitenciare urmează să beneficieze de majorarea pensiei ori de câte ori creşte solda de grad sau salariul de funcţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
14 zile în urmă

Aceste pensii militare trebuie desființate.

Back to top button