112

Tren deraiat pe Magistrala 100! Sunt scurgeri de benzină

Tren deraiat pe Magistrala 100!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Magistrala 100, la kilometrul feroviar 330, localitatea Igiroasa, județul Mehedinți, trenul de marfă nr. 66078, având în compunere 27 vagoane încărcate cu benzină, a deraiat la trecerea peste macaz.

Din cele 27 vagoane, 4 au deraiat, iar alte 3 s-au răsturnat, unul dintre acestea prezentând scurgeri de benzină, potrivit sursei citate. La locul producerii evenimentului feroviar sunt prezente și echipaje din cadrul ISU Mehedinți. Circulația feroviară este blocată, până la remedierea problemei.

Update – IGSU:

În aceste momente, pompierii din cadrul ISU Mehedinți intervin pe raza localității Prunişor pentru gestionarea unui accident feroviar, în care a fost implicată o garnitură de tren, ce transporta 27 de vagoane încărcate cu benzină.

Două dintre acestea sunt răsturnate, iar alte trei deraiate, fiind identificate scurgeri de carburant.

Forțele MAI (pompieri, politie, jandarmi) alocate la fața locului, respectiv două autospeciale de stingere și o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor și preîntâmpinarea unor situații care să pună în pericol comunitățile din apropiere.

De asemena, echipajele operative au pus, de îndată, în aplicare, toate măsurile legale specifice în astfel de situații, respectiv:

•⁠ ⁠balizarea zonei;
•⁠ ⁠executarea un dispozitiv de protecție;
•⁠ ⁠evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 m față de locul intervenției;
•⁠ ⁠devierea temporară a traficului rutier pe DN Craiova-Drobeta-Turnu Severin.

Totodată, pentru desfășurarea misiunii în condiții optime de siguranță s-a luat legătura cu angajații CFR pentru decuplarea liniei de înaltă tensiune.

Pentru informarea populației și luarea măsurilor de autoprotecție a fost emis un mesaj de avertizare RO-ALERT.

Efectivele de intervenție ale ISU Mehedinți intervin, în sistem integrat, împreună cu celelalte forțe ale MAI (poliție, jandarmerie), pentru eficientizarea misiunii de răspuns.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button