Politic

Programul USR pentru Parlament vizează scăderea taxelor pe muncă astfel încât angajații români să rămână cu mai mulți bani în buzunar. Sunt prevăzute reforme în educație, justiție, sănătate. La nivel local, USR Brașov va continua lupta cu mafia PSD-PNL

România merită un viitor mai bun. Brașovul nostru merită un viitor mai bun. Pentru aceste lucruri se vor bate parlamentarii USR care vor fi aleși de brașoveni.

USR Brașov s-a înființat în urmă cu opt ani din nemulțumirea vizavi de o clasă politică coruptă și învechită în rele. În toți acești ani, parlamentarii USR au luptat pentru apărarea intereselor cetățenilor, pentru un stat pe deplin funcțional și pentru proiectele Brașovului. Dar lupta pentru un stat cu adevărat în slujba cetățenilor e departe de a se fi încheiat. De asemenea, proiectele mari ale Brașovului, blocate de guvernele PSD-PNL, au nevoie să fie susținute așa cum trebuie în Parlament.

Parlamentarii USR Brașov vor face echipă cu primarii, consilierii locali și cei județeni și vor lupta, de la toate nivelurile administrației, pentru interesele județului și ale comunității. Vor construi soluții reale pentru cetățeni, vor atrage resurse și vor susține, prin toate mijloacele, proiectele necesare pentru dezvoltarea județului Brașov.

Brașov, municipiu european și județ modern, cu o calitate mai bună a vieții pentru toți locuitorii

Parlamentarii USR de Brașov se vor lupta pentru proiectele care pot crește calitatea vieții locuitorilor județului Brașov. Gândul lor nu este doar la locuitorii din zona metropolitană, ci mai ales la cei din comunitățile care au rămas în urmă și care au nevoie urgentă de investiții. Vor susține proiecte de mobilitate și transport județean de calitate în tot județul, locuri de muncă mai bine plătite și mai aproape de casa fiecăruia, spitale, școli, grădinițe, creșe, spații sociale și culturale, locuri de joacă pentru toate tinerele familii, servicii publice decente și respect pentru seniorii noștri.

De asemenea, parlamentarii USR Brașov se vor folosi de toate mijloacele pe care le oferă această funcție pentru a susține marile proiecte de care are nevoie județul Brașov, multe dintre ele uitate pe listele Guvernului. Brașovul este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul național al României, dar nu a beneficiat de investiții publice pe măsură, asta și din cauza slabei calități a parlamentarilor PSD și PNL din Brașov. Parlamentarii USR vor face toate demersurile pentru prioritizarea marilor proiecte ale județului Brașov:

  • autostrăzile și șoselele ocolitoare
  • infrastructura feroviară care traversează județul
  • dezvoltarea corectă a Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav
  • deblocarea finanțării pentru cele două spitale noi ale Brașovului
  • investițiile promise pentru stadionul Brașovului, școli, creșe și grădinițe, dispensare medicale în județ
  • restaurarea obiectivelor culturale precum Palatul Brukenthal de la Sâmbăta de Jos.

Programul de guvernare al USR: reducerea taxării muncii, reforme în educație, sănătate, justiție și regândirea sistemului de pensii astfel încât să fie sustenabil

Programul de guvernare al USR îl pune în centrul atenției pe cetățeanul român. În viziunea useriștilor, statul trebuie să lucreze pentru binele tuturor românilor, nu doar pentru unii, așa cum se întâmplă acum. Românii merită salarii decente, copiii noștri trebuie să aibă școli mai bune, să învețe după o curriculă mai adaptată vremurilor noastre și să aibă parte de un mediu în care să-și cultive abilitățile. Tinerii trebuie susținuți și implicați în comunitățile noastre, iar seniorilor și persoanelor vulnerabile li se respectă cu adevărat dreptul la o viață demnă și împlinită.

Una dintre cele mai importante măsuri se referă la reducerea taxării muncii astfel încât românii să rămână cu mai mulți bani în buzunar. Statul român este pe locul 1 în Europa la sărăcie în rândul celor care au loc de muncă. Şi tot pe primul loc la taxarea muncii. Taxele mari generează sărăcie și gonesc românii din România, iar banii se duc la o castă politică ce își dă pensii speciale și privilegii tot mai mari din banii contribuabililor. Cei din USR cred că taxele pentru muncă trebuie scăzute, că munca trebuie încurajată și cei care muncesc trebuie să se bucure mai mult de roadele muncii lor.

USR dorește un sistem de educație care să pregătească cu adevărat elevii pentru viața reală, care să le ofere abilități practice, digitale și sociale de care au nevoie într-o lume în schimbare rapidă și mai multe activități care să stimuleze creativitatea și gândirea critică.  Desființarea inspectoratelor, extinderea programelor „Școală după școală”, o masă caldă și sănătoasă în toate școlile și atragerea în învățământ a profesorilor tineri – sunt alte măsuri din programul USR pentru educație. 

Înființarea Pilonului 2 al Sănătății, este o măsură a USR prin care fiecare român va avea dreptul să-și aleagă un alt asigurător decât CNAS. Cu o sumă de 2.220 de lei/an (echivalentul a jumătate din contribuțiile pe sănătate dintr-un salariu minim), fiecare român va putea să găsească servicii mai bune decât cele oferite de CNAS. Concurența va pune presiune și pe CNAS să-și schimbe metehnele și să-și îmbunătățească serviciile, ceea ce în sistemul actual nu are nici interes, nici presiune să facă. De asemenea, USR dorește un bonus de rural izolat pentru medicii de familie, programe de screening și depistare precoce oncologică cu acces universal și echitabil și analize gratuite pentru monitorizarea sarcinii.

Pentru persoanele cu dizabilități, USR propune măsuri pentru o viață împlinită și independentă. Măsurile USR vizează decuplarea indemnizației de handicap de Indicatorul Social de Referință (ISR) și raportarea la salariul minim pe economie. Asistenții personali nu vor mai depinde de organigrama primăriilor și plata lor se va face din bugetul central.

Actualul sistem de pensii nu este sustenabil. Dar contribuabilii români care se apropie de vârsta de pensionare nu trebuie să stea cu stresul că pensia va fi foarte mică după o viață activă în care au lăsat statului aproape jumătate din venituri. Soluția USR pentru pensii decente implică creșterea și întărirea Pilonului 2 – contribuțiile obligatorii investite în fonduri gestionate privat – și a Pilonului 3 – contribuții voluntare stimulate fiscal – măsuri care trebuie realizate cât mai curând. De asemenea, banii din redevențe vor finanța deficitul la sistemul de pensii.

România are nevoie de un sistem de justiție corect. USR propune confiscarea extinsă a averilor ilicite, extinderea competențelor DNA, măsuri antifugari, debaronizarea justiției, reforma CSM, eliminarea privilegiilor nejustificate, degrevarea instanțelor și digitalizarea completă a acestora și, nu în ultimul rând, eliberarea magistraților onești de teroarea Inspecției Judiciare și oprirea distribuirii preferențiale a dosarelor către judecători. USR va rămâne un garant al independenței magistraților, asigurând că legea este egală pentru toți.

Reforma administrativă este unul dintre cele mai importante capitole din programul USR. Vizează un stat mai suplu, cu instituții care lucrează pentru cetățeni, renunțarea la instituții inutile pe care românii le țin în cârcă prin munca lor. Mai puține primării, mai multă eficiență în administrație. Reformă administrativă înseamnă și un parlament cu 300 de aleși, cum au decis românii la Referendum, dar și primari aleși în două tururi.

Particol al USR Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
mihai
18 zile în urmă

Adica pentru prostia aceasta nu se poate comenta la recensamantul catarului Coliban? Astia de la mytex sunteti artistii prostiei!!

Back to top button