Expres

AEP. Câți bani vor câștiga membrii secțiilor de votare

AEP. Câți bani vor câștiga membrii secțiilor de votare

În România urmează trei rânduri de alegeri în perioada următoare. Secţiile de votare urmează să fie organizate atât în întreaga ţară, cât şi în străinătate. Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 24 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 8 decembrie. Pe 1 Decembrie, românii sunt chemaţi la alegerile parlamentare. Fiecare secţie de votare va avea un preşedinte, un locţiitor şi maximum şapte membri, operatori de calculator, care verifică actele de identitate ale votanţilor, dar şi poliţişti şi jandarmi.

La alegerile pentru Președintele României din anul 2024 și alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024 pentru activitatea desfăşurată în cadrul birourilor și oficiilor electorale, cât şi pentru suportul tehnic al acestora se acordă următoarele indemnizaţii, potrivit Autorității Electorale Permanente:

330 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară, locțiitorii acestora și operatorii de calculator;

240 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară

300 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale județene, ai birourilor electorale de circumscripție județeană, ai birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București, ai oficiilor electorale, pentru președintele Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti pentru locțiitorii acestora, precum și pentru ceilalți membri ai acestor birouri electorale

170 de lei pe zi de activitate pentru informaticieni

200 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale județene, al birourilor electorale de circumscripție județeană, al birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București, al oficiilor electorale, al Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti, precum și pentru statisticienii acestora

350 de lei pe zi de activitate pentru președintele fiecărui Biroului Electoral Central, locțiitorul acestuia și ceilalți membri ai Biroului Electoral Central

300 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al fiecărui Biroului Electoral Central, precum și pentru statisticienii acestora

330 de lei pe zi de activitate pentru președintele biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, respectiv al biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, pentru locțiitorii acestora, precum și pentru ceilalți membri ai acestor birouri electorale

250 de lei pe zi de activitate pentru personalul tehnic auxiliar al biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, respectiv al biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, precum și pentru statisticienii acestora

730 de lei pe zi de activitate pentru președinții și locțiitorii birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate

660 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate care îndeplinesc și atribuțiile operatorilor de calculator

600 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate,

350 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale pentru votul prin corespondență, locțiitorii acestora

240 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale pentru votul prin corespondență

330 de lei pe zi de activitate pentru operatorii de calculator ai birourilor electorale pentru votul prin corespondență.

AEP. Câți bani vor câștiga membrii secțiilor de votare

Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, care îndeplinesc și atribuțiile birourilor electorale pentru votul prin corespondență, locțiitorii acestora și membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate primesc în plus o indemnizație fixă de 350 de lei, sub condiția recepționării de plicuri privind exercitarea votului prin corespondență.

Membrii birourilor și oficiilor electorale, operatorii de calculator, personalul tehnic auxiliar, statisticienii, informaticienii, precum și personalul Ministerului Afacerilor Interne inclus în planurile de măsuri specifice domeniilor ordinii și siguranței publice pentru asigurarea securității operațiunilor și activităților derulate pentru buna organizare și desfășurare a proceselor electorale, au dreptul la o indemnizație de protocol de 35 de lei de persoană pentru fiecare zi de activitate.

Personalul Ministerului Afacerilor Interne inclus în planurile de măsuri specifice domeniilor ordinii și siguranței publice pentru asigurarea securității operațiunilor și activităților derulate pentru buna organizare și desfășurare a proceselor electorale beneficiază de o indemnizație pe zi de activitate de 250 de lei Autoritatea Electorală permanentă a transmis că operatorii de calculator desemnați la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 vor lucra şi la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaților din anul 2024. Astfel, un operator de calculator va ajunge să câştige peste 4.000 de lei. Pentru zilele de activitate desfășurată în cadrul birourilor electorale ale secțiilor de votare, pentru persoanele care îndeplinesc funcția de președinte al biroului electoral al secției de votare sau locțiitor al acestuia se acordă o indemnizație în valoare de 330 de lei/zi de activitate.

Pentru această indemnizație se datorează şi se virează numai impozitul pe venit, conform legii.Astfel, reies cel mult 13 zile de plată x 330 lei= 4290 – 429 lei (impozit pe venit 10%) = 3861 lei). La aceasta se adaugă 35 lei indemnizație de protocol /zi de activitate x 13 zile = 455 – 45,5 lei (impozit pe venit 10%) = 409,5 lei. Suma totală va fi de 4.270,50 lei. Urmează să fie pregătite şi buletinele de vot pentru alegerile prezidenţiale şi pentru cele parlamentare.

Potrivit legii, cu cel puţin 15 de zile înainte de ziua votării, „Monitorul Oficial” asigură imprimarea buletinelor de vot pentru alegerea Președintelui României din anul 2024. La fel şi pentru parlamentare.
Plata indemnizațiilor membrilor birourilor electorale judeţene/birourilor electorale de circumscripţie la nivel judeţean, al municipiului București, ale birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București, ale oficiilor electorale de sector, ale birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară, ale operatorilor de calculator, ale informaticienilor, precum și a personalului tehnic auxiliar desemnat de către prefecți se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru instituțiile prefectului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button