Expres

Avocat celebru, trimis în judecată de DNA

Avocat celebru, trimis în judecată de DNA

Cătălin Radu Dancu, un avocat cunoscut din Baroul București, care a reprezentat numeroase personalități în instanță, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Procurorii îl acuză de participație improprie la acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată și de divulgarea de informații nepublice, ambele infracțiuni comise în modalitatea instigării.
Conform DNA, Dancu ar fi determinat un polițist, George-Cristian Mirică, angajat al Brigăzii de Autostrăzi, să acceseze ilegal bazele de date ale Inspectoratului General al Poliției Române pentru a obține informații confidențiale despre alte persoane.

„Inculpatul Mirică, la solicitarea avocatului, ar fi determinat pe colegii săi să acceseze bazele de date pentru a obține informații nedestinate publicității,” se arată în comunicatul DNA.

Cătălin Dancu și-a construit o carieră de succes reprezentând nume sonore precum Radu Mazăre, Dinu Patriciu, Gigi Becali sau Dumitru Sechelariu. Totuși, nu este prima dată când Dancu ajunge în atenția publicului din cauza unor probleme legale. În 2015, un fost client israelian l-a dat în judecată, susținând că avocatul nu a depus toate diligențele necesare pentru a-i asigura apărarea într-un dosar DIICOT. După un proces îndelungat, în septembrie 2024, Curtea de Apel București a decis ca Dancu să îi restituie clientului 30.000 de euro, sumă plătită pentru servicii legale, plus 10.500 de euro cheltuieli de judecată.

Într-o declarație publică, Cătălin Radu Dancu a respins ferm acuzațiile aduse de DNA, susținând că activitatea sa s-a desfășurat exclusiv în limitele legii, în calitate de avocat ales al clientului său.

Având în vedere informaţia transmisă de DNA Structura Centrală privind trimiterea mea în judecată pentru presupusa infracţiune de participare improprie la acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, precizez următoarele:

Activitatea mea în acest dosar am desfăşurat-o sub mandat de avocat ales, iar toate diligentele efectuate în relaţia cu Poliţia Rutieră au fost sub autoritatea acestei împuterniciri avocat-client. Nu am solicitat niciodată informaţii „secrete” şi nu am cerut niciodată „fără drept” această informaţie. Nu am urmărit niciodată, în cariera mea profesională, să îmi exercit atribuţiile în relaţia cu clienţii într-un mod ilegal.
Resping cu toată fermitatea acuzaţia adusă de DNA şi asigur pe toţi clienţii mei, precum şi opinia publică, că mă consider total nevinovat de această acuzaţie. Îmi voi continua eforturile de a demonstra în faţa instanţei competente erorile pe care DNA le comite cu privire Ia persoana mea şi sunt convins că instanţa va analiza şi va confirma nevinovăţia mea în cauză
”, afirmă avocatul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button