Zărneștean reținut pentru infracțiuni rutiere
Un zărneștean în vârstă de 44 de ani a fost reținut de polițiști pe o durată de 24 de ore, pentru infracțiuni rutiere.
„La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii zărneșteni au oprit pe o stradă din localitate un autoturism, care era condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, domiciliat în orașul Zărnești. În cadrul controlului, verificările efectuate în aplicația electronică e-DAC, au arătat că persoana oprită nu avea dreptul de a conduce autovehicule, acesta fiindu-i suspendat ca urmare a altor abateri săvârșite anterior la regimul rutier.
De asemenea, polițiștii au observat la acesta indicii ale consumului de alcool, fapt pentru care bărbatul a fost testat în acest sens, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, pe baza probelor existente la dosarul întocmit şi a gravităţii cu care persoana ar fi săvârşit faptele pentru care este cercetat, polițiștii au dispus reținerea conducătorului auto pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Dosarul este instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.