„Ursul!” – Jandarmii brașoveni au primit anul acesta peste 770 de sesizări / În peste 400 de cazuri, echipajele nu au găsit animale sălbatice în zonele indicate
Jandarmii brașoveni au primit anul acesta peste 770 de sesizări privind prezența urșilor în zone cu oameni, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2024. În peste 400 de cazuri, echipajele nu au găsit animale sălbatice în zonele indicate.
„Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov acționează în baza competențelor oferite de legislație, având ca principal scop protejarea populației, precum și a bunurilor cetățenilro, astfel că în primele nouă luni ale acestui a fost sesizat cu privire la prezența urșilor în 773 de situații, gestionate în colaborare cu efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov si ale Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, acestea fiind soluționate după cum urmează:
Ø în 412 de situații la ajungerea efectivelor în zonele indicate animalele sălbatice nu a fost observate;
Ø în 246 de situații animalele sălbatice au fost alungate de către efectivele care au ajuns în zona indicată sau au fost luate alte măsuri conform deciziilor conducătorilor echipei de intervenție;
Ø în 115 situații apelanții se aflau în siguranță, în tranzit, la distanță ori sesizarea era realizată la ore distanță, observând animalele salbatice în mediul natural ori prin intermediul camerelor de supraveghere. În aceste situații de cele mai multe ori persoanele au fost îndrumate să nu se apropie de animalele sălbatice”, se precizează în bilanțul IJJ Brașov.
Efective din cadrul Inspectoratului au participat la 5 acțiuni de tranchilizare și relocare, iar în perioada supusă evaluarii în evidențele noastre figurează 3 cazuri de personae rănite de urs. Din totalul solicitărilor 20% sunt venite din intravilan și 80% sunt în zone extravilane.
Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 81 din 21 iulie 2021, în situația unei sesizări primite privind observarea unui urs, efectivele unității desfășoară următoarele activități:
· înştiinţează persoanele cu atribuţii în domeniu;
· solicită date şi informaţii suplimentare pentru evaluarea situației și direcționează efectivele de jandarmi în zona indicată;
· comunică datele şi informaţiile obținute către membrii echipei de intervenţie;
· delimitează perimetrul şi restricţionează accesul în zona;
· asigură măsurile de ordine şi de protecţie a zonei;
· îndepărtează şi avertizează populaţia prin semnale acustice şi luminoase;
· participă alungarea animalelor sălbatice din zonă;
· participă la scoaterea persoanei/persoanelor agresate și asigură protecţia personalului care participă la desfăşurarea intervenţiei;
Conform prevederilor aceluiași act normativ primarul sau viceprimarul unităţii administrativ-teritoriale, conducătorul echipei de intervenția, desfăşoară următoarele activităţi:
· convoacă echipa de intervenție și se deplasează la locul incidentului;
· conduce echipa de intervenţie și decide metoda de intervenție;
· iniţiază măsuri pentru informarea populaţiei cu privire la existenţa unui potenţial pericol, modul de comportare, metode de protejare a bunurilor şi animalelor domestice, restricţii şi obligaţia de respectare a recomandărilor reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în gestionarea evenimentelor;
· informează prefectul cu privire la resursele umane şi materiale la dispoziţie;
· consultă registrul naţional al alungărilor, tranchilizărilor şi relocărilor ori extragerilor, în vederea fundamentării deciziei de intervenţie;
Iar responsabilitățile unităților administrativ-teritoriale sunt:
· contractarea serviciilor de permanenţă/intervenţie imediată ale unui gestionar de fond cinegetic care să fie membru al echipei de intervenție;
· contractarea serviciilor unui medic veterinar de liberă practică care să fie membru al echipei de intervenție;
· punerea la dispoziția medicului veterinar de liberă practică și a gestionarului fondului cinegetic documente sau echipamente necesare intervenţiei.
Pe evitarea oricăror situații ce ar putea crea o stare de pericol sau ar putea pune în pericol viața, jandarmii le recomandă brașovenilor și turiștilor următoarele:
· în cazul mesajelor primite prin Ro-Alert este recomandat să stea în casă, în general să se adăpostească și să respecte recomandările primite;
· să nu hrănească animalele sălbatice;
· să aibă grijă unde depozitează resturile menajere;
· să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia;
· este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.