Expres

Tăriceanu a fost achitat în dosarul mitei de 800.000 de dolari

Tăriceanu a fost achitat în dosarul mitei de 800.000 de dolari

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei companii austriece, în timp ce era premier. Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, conform News.ro.
Magistraţii au mai decis să ridice măsura sechestrului asigurator luat asupra imobilelor lui Tăriceanu.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA, în martie 2021, fiind acuzat că în timp ce era premier ar fi pretins (în cursul anului 2007) şi ar fi primit (în cursul anului 2008), în mod indirect, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă, în schimbul exercitării atribuţiilor sale în aşa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei, respectiv hotărârile de guvern 199/2008, 634/2008, 1193/2008 şi 1451/2008.
Fapta de pretindere a prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu s-ar fi realizat, în perioada aprilie – mai 2007, în mod indirect, prin intermediul unui om de afaceri (trimis în judecată în anul 2019 pentru complicitate la luare de mită), care ar fi solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiţionale/plăţilor la un contract comercial derulat de compania austriacă, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor companiei. Fapta de primire de către prim-ministrul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-ar fi realizat prin două acţiuni de primire (la 7 noiembrie 2008 a sumei de 500.000 USD şi la 25 noiembrie 2008 a sumei de 300.000 USD)“, afirmă anchetatorii.
DNA spunea că suma totală de 800.000 USD, reprezentând comisionul plătit de reprezentanţii firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată unei firme de consultanţă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button